
Open Call „Departe de Centru, Aproape de Oameni”, ediția a II-a, 2022
Teatrul Masca organizează un open call prin care își propune să ofere companiilor de spectacol independente și teatrelor subvenționate din Capitală un spațiu de manifestare artistică. În perioada 1 august – 15 septembrie 2022, Teatrul Masca va găzdui în cadrul proiectului “Departe de Centru, Aproape de Oameni” spectacole și evenimente artistice în „Amfiteatrul Lacătelor de…

Anuala de Artă Religioasă și Restaurare 2022
Urmând tradiția ultimilor ani, Asociația Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează și vă invită la a opta ediție a Anualei de Artă Religioasă, realizată în parteneriat cu prestigiosul Muzeu Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Evenimentul se dorește a fi un frumos pretext de prăznuire a…

„Zbor spre lumină”, concert coral la Filarmonica „George Enescu”
Filarmonica „George Enescu” organizează marți, 3 mai 2022, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, concertul coral extraordinar intitulat „Zbor spre lumină”, susținut de Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner. Pe scena Ateneului vor evolua: Maria Bîldea (pian), Rafael Butaru (vioară), Andrei Licareț (pian), Eduard Antal (orgă). Programul este…

„Ultima oră“ de Mihail Sebastian: putere, manipulare şi o poveste de dragoste neobişnuită
Ultima oră este rubrica ce închide ediţia unui ziar. Articolul de ultimă oră poate schimba complet ediţia, iar uneori şi soarta publicaţiei. Sau a unor oameni. În răstimpul scurs între vara anului 1932 şi anul 2022 unele lucruri de bază ale societăţii noastre au rămas la fel: presa scrisă se zbate deseori să se adapteze…

„Parol, Mon Cher”, un nou concurs de creaţie literară pentru liceenii bucureșteni
Biblioteca Metropolitană București (BMB), prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, organizează și în anul 2022 un concurs de creaţie literară, adresat liceenilor bucureşteni, intitulat „Parol, Mon Cher”, cu tema „Universul caragialesc”. Proză scurtă, poezie și dramaturgie sunt cele trei categorii în care vor trebui…

„Noul Testament greco-latin, editat și tipărit de Valentin Wagner la Brașov în 1557 după o traducere a lui Erasmus din Rotterdam” – exponatul lunii aprilie, la Muzeul Național de Istorie a României
Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României anunţă deschiderea micro-expoziţiei „Noul Testament greco-latin, editat și tipărit de Valentin Wagner la Brașov în 1557 după o traducere a lui Erasmus din Rotterdam. Proiectul expoziţional se încadrează în seria „Exponatul lunii” şi va fi accesibil publicului, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr….

Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina
Cea de-a 26-a ediție FFE va avea loc la București în perioada 5 – 11 mai (Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie) și la Timișoara, pe 10 mai, unde evenimentul va fi marcat printr-o gală, de Ziua Europei. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și…

La mulţi ani, Ionuţ Bogdan Ştefănescu!
Solist al Filarmonicii ”George Enescu”, profesor la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist la Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara, doctor în muzică din anul 2002, „Master of Music” la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. În paralel cu studiile de…

La mulţi ani, Adrian Naidin!
S-a născut la Cluj-Napoca. A studiat în particular cu Mischa Maisky, cel supranumit „Paganini al violoncelului”. Fie că l-am privit pe scena unui teatru, în orchestre sau în recitaluri impresionante, Adrian Naidin ne-a convins: un om talentat şi violoncelul lui pot acoperi (sau descoperi) o gamă infinită de emoţii, o simfonie a experienţelor. Azi, de…

A 13-a oară e cu noroc: boost-TESZT
Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara organizează al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, o ediție care-și propune să restaureze relația teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie, să fie un veritabil „boost” al poftei de teatru pentru spectatorii săi. Teatre din Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia-Herțegovina,…

IL DIVO în concert la Sala Palatului
Celebrul grup IL DIVO va concerta pe 3 noiembrie la Sala Palatului din Bucureşti. După tragica veste legată de dispariţia lui Carlos Marin, IL DIVO au decis să continue turneul şi să-l dedice memoriei fostului lor coleg, ca un tribut sub denumirea „For Once In My Life Tour”. Turneul IL DIVO, „For One In My…