
Începe „Vara culturală transilvană 2022”
La sfârşit de iulie, debutează „Vara culturală transilvană 2022”. Timp de trei săptămâni, până în 15 august, au loc zeci de manifestări culturale cu specific german în diferite orașe transilvănene, la Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Bistrița, Reghin, Cisnădie, dar și în multe sate cu tradiții săsești din toată Transilvania. În program sunt incluse concerte, prezentări,…

Programul FILM+ lansează apelul de proiecte pentru tinerii cineaști – ediția a VII-a
Cineaștii la început de carieră din România, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina sunt invitați să își înscrie proiectele la cea de-a VII-a ediție a FILM+, programul de sprijin a producțiilor cinematografice independente cu buget redus. Programul FILM + sprijină realizatorii de film care nu au debutat încă în lungmetraj și pe cei care au…

Înscrieri pentru Expoziția-Concurs Beta 2022, din cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură, până pe 28 iulie
Până pe data de 28 iulie 2022 se mai pot înscrie lucrări pentru Expoziția-Concurs Beta 2022, unul dintre principalele evenimente din cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură. Cele șapte categorii competiționale sunt: 1. Spațiu construit, 2. Spațiu interior, 3. Spațiu public, 4. Lucrări de licență, 5. Inițiative / Experimente / Viziuni, 6. Eseu și 7. Fotografie…

Înscrieri pentru Expoziția-Concurs Beta 2022, din cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură, până pe 28 iulie
Până pe data de 28 iulie 2022 se mai pot înscrie lucrări pentru Expoziția-Concurs Beta 2022, unul dintre principalele evenimente din cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură. Cele șapte categorii competiționale sunt: 1. Spațiu construit, 2. Spațiu interior, 3. Spațiu public, 4. Lucrări de licență, 5. Inițiative / Experimente / Viziuni, 6. Eseu și 7. Fotografie…

2021 – Anul istoriei și culturii tătarilor lituanieni
Ambasada Republicii Lituania în România, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, organizează în perioada 20 – 31 iulie 2022, la Sala Acvariu, expoziția 2021 – Anul istoriei și culturii tătarilor lituanieni, despre viața, istoria și cultura tătarilor în Lituania, realizată de Muzeul Castelului Trakai. Totodată vor fi prezentate și cele mai importante documente…

Ferii muzicale în Sudul Transilvaniei. Festivalul ICon Arts Transilvania începe itinerariul de 2 săptămâni
Festivalul ICon Arts Translvania înseamnă o adevărată aventură culturală în Sudul Transilvaniei pe care publicul o poate construi după propriul program. În perioada 25 iulie – 7 august 2022 va avea loc Ediția cu numărul XX a Festivalului ICon Arts Transilvania ce va cuprinde 16 evenimente în 10 localități din Sudul Transilvaniei, Sibiu și împrejurimile….

Zilele Caleido – teatru, concerte, DJ și ateliere de educație, creație, meșteșuguri și gastronomie în Ferentari
Zilele Caleido celebrează diversitatea culturală, cu accent pe cultura romă, printr-o serie de manifestări artistice care vor avea loc între 25 și 28 august, în Piața Ferentari din București. Taraful de la Vărbilău, Johny Romano, artistele Alina Șerban, Katia Pascariu sau Niko G. x Kali sunt doar câteva dintre numele care se regăsesc în programul…

Gala de deschidere SFR 13 și evenimentele speciale ale ediției de anul acesta. Spectacol de teatru unic, după romanul „Moromeții”
Ediția cu numărul 13 a Festivalului Serile Filmului Românesc va avea loc la începutul lunii august, iar organizatorii promit un eveniment de anvergură, unde Marcel Iureș va fi invitat principal. Astfel, în perioada 3-7 august 2022 vor avea loc evenimente culturale în mai multe spații din Iași: Piața Unirii – Open Air, Amfiteatrul Palas, Cinema…

Concerte Paweł Kaczmarczyk Trio în România
Trio-ul lui Paweł Kaczmarczyk, unul dintre cei mai apreciați pianiști de jazz polonezi, va susține două concerte în România. Formația va cânta pe 23 iulie la Socolari (Fikl Art House) și pe 25 iulie la București (clubul Green Hours). Concertele sunt organizate în cadrul proiectului JAZZ PO POLSKU, care promovează jazzul polonez în străinătate. Paweł…

Naţionalul din Sibiu pregăteşte cinci premiere
Odată cu finalizarea ediției 2022 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) a început pregătirile pentru cele cinci premiere pe care le va prezenta în perioada următoare. Regia spectacolelor este semnată de Silviu Purcărete, Andriy Zholdak, Andrei și Andreea Grosu, Hunor Horvath și Bogdan Sărătean. Silviu Purcărete lucrează…

Festivalul Național de Improvizație invită improvizatorii la casting pentru șase spectacole ce vor fi prezentate la ediția a 10-a
Ediția a 10-a a Festivalului Național de Improvizație vine cu un nou format, pe care publicul îl va putea descoperi în perioada 15-18 septembrie 2022 la TEATRUL RECUL. Festivalul va produce șase spectacole, coordonate de cinci regizori români și un regizor străin, cu propuneri variate, pentru improvizatori cu experiență, pentru studenți UNATC sau elevi de…