
Expoziția dedicată lui Ciprian Porumbescu, la Sibiu
Anul 2023 a fost decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu și, cu această ocazie, Muzeul Național al Bucovinei a organizat o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor, expoziție ce va fi prezentată în luna aprilie și în Piața Mare din Sibiu. Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări…

Bleed from Within vor cânta alături de Amon Amarth pe 1 iulie la Romexpo
Scoţienii de la Bleed from Within sunt invitaţi pe 1 iulie la Romexpo unde vor cânta alături de vikingii de la Amon Amarth. Bleed from Within vin din Glasgow, Scoţia, şi activează pe scenă din 2005. Treptat au devenit un etalon al scenei metalcore, sound-ul lor evoluând şi maturizându-se în acelaşi timp cu albumele lansate….

Mircea Andreescu, Premiul pentru Întreaga Carieră la Premiile Gopo 2023 – actorul este cunoscut pentru rolurile din filme precum A fost sau n-a fost sau După 40 de Zile -
Cariera de peste șase decenii a actorului Mircea Andreescu va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Carieră, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei Premiilor Gopo 2023. Născut în Suceava, pe 30 decembrie 1939, Mircea Andreescu a venit la București să facă teatru. Este absolvent – șef de promoție – al Institutului de Artă…

La mulţi ani, Rodica Mandache!
O actriţă cu un glas cristalin, ingeniozitate scenică şi valoroasă ingenuitate, sensibilitate aparte şi o versatilitate care o plasează întotdeauna pe muchia spectaculoasă dintre comic şi tragic, Rodica Mandache îşi aniversează azi ziua de naştere. Acestui carusel de emoţii şi bucurii îi dorim viaţă lungă, norocoasă şi miraculoasă!

Marele premiu de la Sundance în deschiderea celei de a 7-a ediții a American Independent Film Festival. Primul episod din SPY/MASTER în avanpremieră.
American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a 7-a ediție care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău. Totodată, AIFF…

Lacuna Coil, Tiamat, Altar, Reverse The Moment și Doomsday Astronaut sunt noile formații anunțate pentru Maximum Rock Festival 2023
Lacuna Coil, Tiamat, Altar, Reverse The Moment și Doomsday Astronaut sunt noile formații anunțate pentru ediția aniversară Maximum Rock Festival 2023. Organizatorii Maximum Rock și Promusic Events au promis o ediție memorabilă pentru anul acesta, cu ocazia aniversării a 10 ani de existență a unuia dintre cele mai iubite festivaluri din România, și iată că…

MADRIGAL 60, în premieră la SPOTLIGHT Festival
În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Spotlight – Festivalul de artă vizuală în aer liber organizat în București. Astfel, Spotlight Festival 2023 marchează împlinirea a 60 de ani de existenţă ai Corului Madrigal cu o sesiune de video mapping pe fațada…

Dublă expoziție de pictură și ceramică la Artoteca BMB
Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă deschiderea dublei expoziții, de pictură și ceramică, a artiștilor Cristian Sima și Silviu Ioan Soare, la Artoteca BMB, șos. Mihai Bravu, 4. Cristian Sima este absolvent al Universității Naționale de Arte București și are în palmares numeroase expoziții personale, cât și…

Bienala Art Encounters va reuni artiști din 21 de țări la Timișoara
Bienala Art Encounters va reuni artiști din 21 de țări la Timișoara În premieră, Bienala Art Encounters 2023 va avea o extensie artistică în cadrul Muzeului Național de Artă Contemporană din București Considerată un reper internațional în rândul evenimentelor de artă contemporană pe axa Viena–Istanbul, Bienala Art Encounters 2023, parte din programul cultural “Timișoara 2023:…

Surprizele lunii aprilie pe Scena Digitală
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), le oferă iubitorilor de teatru posibilitatea de a urmări online în premieră două spectacole excepționale: „Livada de vișini” și „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)”. „Pe Scena Digitală am reușit o nouă performanță în luna aprilie, cea de…

Patimile lui Iisus se cântă pe muzica înălţătoare a lui Bach, la Ateneul Român
Filarmonica „George Enescu” anunţă un eveniment muzical excepţional, care va avea loc în data de 12 şi 13 aprilie, cu începere de la ora 19, în sala de concerte a Ateneului Român. Oratoriul „Patimile după Sf. Evanghelist Ioan” (Johannespassion) de Johann Sebastian Bach – cel mai mare compozitor de muzică religioasă din istorie – se…