
Alexandra Badea și Cristian Fulaș, premiați de Academia Franceză
Regizoarea și autoarea Alexandra Badea și scriitorul și traducătorul Cristian Fulaș se numără printre cei 67 de laureați ai premiilor acordate în anul 2023 de Academia Franceză, potrivit unui anunț al forului academic și cultural. Alexandra Badea a primit „Prix du Théâtre. Ensemble de son œuvre dramatique“ (premiul pentru Teatru, oferit pentru întreaga operă dramatică), iar Cristian Fulaș a fost distins…

Zi poloneză la festivalul de jazz de la Gărâna
Festivalul de internațional de jazz de la Gărâna se deschide anul acesta cu o zi dedicată muzicii poloneze. Pe scenă vor urca reprezentanți de marcă ai jazzului polonez – pianistul Leszek Możdżer, Marcin Wasilewski Trio și Marcin Pater Trio. Festivalul internațional de jazz de la Gărâna se va desfășura anul acesta în perioada 5-9 iulie….

Spectacole în aer liber și filme la “Săptămâna Comediei” Brașov, ediția a X-a
Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, revine cu multe noutăți și cu un program pe măsură. În perioada 3-9 iulie 2023 are loc la Brașov cea de-a X-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei, eveniment care, începând cu acest an, adaugă o nouă zonă, Parcul Central Nicolae Titulescu, pe lângă…

Gala Absolvenților UNATC 2023 – Teatru, Film și Cercetare – Excelență în educația artistică
10 zile, 88 de producții artistice, 304 de absolvenți, 7 săli de spectacol, 2 săli de cinema În perioada 3-12 iulie 2023, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București vă invită la Gala Absolvenților UNATC, cel mai important și amplu eveniment al educației artistice din România, dedicat Teatrului, Filmului și Cercetării în…

Caravana Metropolis – cinema în aer liber pleacă din nou la drum
Prima oprire – Tulcea, între 4 – 9 iulie Cinematograful itinerant Caravana Metropolis- cinema în aer liber pornește și anul acest la drum iar prima oprire este la Tulcea, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Civică. Între 4 și 9 iulie, de la ora 21:30, publicul va putea urmări 6 dintre cele mai bune…

Expoziția Autoportret
Galeria Arhiva de Artă alături de Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, vă invită joi, 6 iulie 2023, ora 17.30, la sediul muzeul din Calea Griviței 64-66, la vernisajul expoziției colective Autoportret. În cadrul expoziției, care va fi deschisă în perioada 4 – 28 iulie 2023,…

La mulţi ani Gheorghe Visu!
Un actor special, cu mijloace unice, un interpret versatil ce poate vira cu uşurinţă de la cinism la emoţie şi care cunoaşte valoarea nuanţei şi forţa unei priviri, Gheorghe Visu trăieşte azi o perioadă efervescentă a carierei sale. Se cuvine să facem o reverenţă în faţa unui om care dovedeşte cu fiecare rol că secretul…

La mulţi ani, Canada!
1 iulie este ziua națională a Canadei, ţară a cărei istorie începe în 1534, când exploratorul francez Jacques Cartier descoperea ceea ce va deveni ulterior regiunea Quebec şi coasta orientală a Canadei. Popularea noilor teritorii de către colonişti francezi va începe după anul 1600. Au urmat două secole de confruntări ale acestora atât cu indigenii…

La mulţi ani, CRBL!
Bucurie, comunicare, empatie. CRBL e sinonim cu ritmul, dansul şi mesajul optimist, un adevărat agent al tonusului şi bunei dispoziţii. Azi e ziua lui de naştere aşa că îi dorim ani mulţi, sănătoşi, darnici şi fani pe măsura talentului său!

#expriențaIdeoIdeis pune pe scenă și pe ecrane relația oamenilor cu orașele lor. Victor Morozov semnează scenariile celor două producții.
La începutul acestui an, 190 de adolescenți din 8 orașe din țară și-au antrenat curiozitatea în Capsulele de teatru și deșteptări. 20 dintre ei au fost selectați în următoarea etapă a proiectului. În perioada 31 iulie – 8 august, se vor cunoaște în Tabăra de arte performative și revelații, unde vor lucra în echipe la…

Dramaturgul Ivan Vîrîpaev, invitatul special la Theater Networking Talents 2023. 6 spectacole ale tinerilor regizori în selecția festivalului din acest an.
Ce de-a V-a ediție a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori Theater Networking Talents (TNT) se va desfășura anul acesta în perioada 4-7 iulie, la Craiova. Spectacolele vor fi prezentate în cadrul unui showcase format din producții ale studenților facultăților de regie de teatru din România și din străinătate, absolvenți ai promoției 2023. Invitatul special al…