
Broadway Rocks pe scena Teatrului “Toma Caragiu”
Teatrul “Toma Caragiu” vă invită vineri, 23 februarie şi sâmbătă, 24 februarie, de la ora 18.30, în sala Teatrului, la spectacolul “Broadway Rocks”, realizat de studenţi ai departamentului de musical de la University Central Weston, unul dintre cele mai importante centre pedagogice de teatru muzical din sud-vestul Marii Britanii, coordonaţi de regizorul Kyle Davies.
“Broadway Rocks” reuneşte secvenţe din musicaluri celebre cu tematică rock – “Mamma Mia”, “We Will Rock You”, “Jersey Boys”, “Rock of Ages”, îmbinate cu numere din musicaluri clasice – “Gypsy”, “Oklahoma”, “Jesus Christ Superstar”, “Wizard of Oz” sau “Cats”. Publicul se va delecta cu momente antrenante, spectacolul fiind o explozie vizuală, în care muzica şi dansul se vor îmbina în atmosfera plină de energie a unui musical rock original.
Kyle Davies este unul dintre regizorii care au avut ocazia de a pune în scenă spectacole pe Broadway şi a semnat o colaborare alături de celebra Julie Andrews, cunoscută pentru rolurile din “Sunetul muzicii” şi “Mary Poppins”.
Cele două reprezentaţii vor încheia mini-turneul naţional al trupei din Marea Britanie, ce mai include spectacole la Teatrul “George Ciprian” din Buzău şi la Teatrul Municipal “Maior Gheorghe Pastia” din Focşani.
Aşadar, suntem aşteptaţi la o incursiune în lumea fascinantă a unora dintre cele mai frumoase musicaluri din toate timpurile! (R.N.)
