grimus_poster concert

Grimus lansează albumul “Unamanageable Species”, pe 23 februarie, la Fratelli Studio

La 4 ani de la anteriorul album, “Emergence”, Grimus revine cu materialul “Unmanageable Species”. Compus şi înregistrat integral în Germania, în august 2017, “Unmanageable Species” conţine nouă piese, toate în limba engleză, produse de Jan Kerscher.

Despre material, Vali Răuca declara: “Unmanageable Species” a fost înregistrat în Nürnberg, mixat în Berlin şi masterizat în Hamburg. Colaborarea cu producătorul Jan Kerscher şi perioada de aproape o lună petrecută în studioul său îndepărtat din Bavaria ne-au izolat de orice sistem al cărui motor al progresului este neliniştea. Procesul creativ a fost intens şi ne-a interconectat până la punctul în care contactul cu lumea exterioară ne transformă, prin contrast, în sălbăticiuni. Dedicăm acest album tuturor celor care îşi păstrează coloana vertebrală, într-o ţară cu un sistem de valori mult prea debusolat pentru ca acest aspect să mai fie considerat un merit”.

Pentru că fiecare dintre piese a luat viaţă printr-un proces unic, într-un mod care a însemnat o premieră şi pentru Grimus, trupa a decis să exprime vizual cele nouă poveşti prin mâna creativă a lui Dan-Raul Pintea, pictor clujean care s-a ocupat de artwork-ul albumului, transpunând fiecare piesă într-o pictură unicat.

Albumul “Unmanageable Species” se va lansa pe 23 februarie, printr-un concert ce va avea loc în Fratelli Studio din Bucureşti, începând cu orele 21:00. Alături de Grimus, pe scenă vor mai urca trupele Like Lovers (Germania) şi Fine, It’s Pink, dar şi Doru Trăscău (The Mono Jacks), George Gâdei (Travka) şi Alexandra Ungureanu.

Primul single de pe albumul “Unmanageable Species”, “Carelessly” a fost lansat pe 22 ianuarie. (R.N.)

grimus_poster concert

About Author

Connect with Me: