
Şuie Paparude a lansat “Omul de gheaţă”
Trupa Şuie Paparude, una dintre cele mai iubite şi apreciate formaţii din România, a lansat “Omul de gheaţă” – un single ce anunţă noul album.
Videoclipul “Omul de gheaţă” a fost realizat de către Andi Singer: “Băieţii de la Şuie Paparude mi-au influenţat viaţa de când eram foarte mic. Datorită lor am ajuns să cunosc o multitudine de muzica incredibilă, clipuri, filme, regizori, o întreagă lume care era ascunsă în underground, şi de care eu nu eram conştient. Ei au fost cei care mi-au deschis apetitul către arta şi sunt incredibil de bucuros că am reuşit, după atâta timp, să le dau ceva înapoi si să colaborăm. Într-un fel cred ca a fost un fel de datorie, în mod sigur a fost o onoare, Şuie Paparude au darul de a avea o energie foarte sinceră şi de a nu compromite deloc ceea ce sunt şi asta îi face foarte speciali pe scena muzicală românească.”
Despre “Omul de gheaţă” Michi (Mihai Câmpineanu), liderul trupei, spune că piesa a fost iniţial instrumentală şi a fost terminată şi salvată în octombrie 2013. În 2017 s-a revenit asupra piesei, iar BeanMC a scris versurile: “Omul de gheaţă e o piesă optimistă, care priveşte înainte. Deşi este învăluită şi ambalată într-un ambalaj puţin “ţepos”, are un mesaj optimist.”
“Omul de gheaţă”, noul videoclip Şuie Paparude, se poate urmări pe canalul de youtube al trupei.
Evenimentul de lansare a avut loc în cadrul concertului tradiţional de sfârşit de an pe care Şuie Paparude îl susţine de 8 ani la rând pe 30 decembrie în Control Club. (R.N.)