
Seria de concerte Mozaic Jazz Festival continuă cu diferite stiluri de jazz
Mozaic Jazz Festival continuă seria de concerte de excepţie în cea de-a treia zi de festival, duminică, 12 noiembrie 2017, cu artişti şi trupe care aduc un sound nou în jazz: Arcuş Trio şi Olli Hirvonen. Cel mai cochet festival de jazz din Sibiu, Mozaic Jazz are loc anul acesta în perioada 10-12 noiembrie 2017, la Redal Expo. Festivalul are aceeaşi structură ca şi la precedentele ediţii, cu 6 artişti şi trupe invitate să concerteze la Sibiu, însă există şi câteva elemente noi care fac parte din programul acestui eveniment.
Arcuş Trio a fost înfiinţată în anul 2015 de Alexandru Arcuş, împreună cu Marcel Moldovan şi Adi Stoenescu. Trupa introduce în mod armonios elemente folclorice din muzica tradiţională românească şi balcanică în jazzul urban, însă se regăsesc şi influenţe de hip hop, R&B, post-prog şi prog-rock, construindu-şi astfel un stil propriu de interpretare.
Albumul de debut, “Allotropy”, include 10 piese cu un sound inedit, care include o o paletă largă de stiluri. Numele albumului reprezintă termenul care este folosit pentru a descrie un element chimic care există în aceeaşi stare de agregare, dar în mai multe forme, care diferă prin proprietăţi. La fel cum background-ul muzical al celor trei componenţi ai trupei este diferit, la fel sunt şi elementele utilizate pentru fiecare compoziţie în parte, însă formează un album omogen. Concertul Arcuş Trio are loc pe data de 12 noiembrie 2017, de la ora 19.
Olli Hirvonen este un chitarist finlandez care şi-a creat propriul stil de interpretare prin modul în care trece prin diferite stiluri muzicale, de la jazz, la rock şi sound-uri experimentale. A lansat albumul de debut, “Detachment” în 2014 şi a avut un turneu în SUA în calitate de Artist al Anului al Fundaţiei Finlanda.
Alături de Nathan Ellman-Bell, Marty Kenney, Luke Marantz, Walter Smith III şi Adam O’Farrill a lansat anul acesta albumul “ew Helsinki”. Olli Hirvonen a participat la numeroase festivaluri din Europa şi din SUA împreună cu diferite trupe, însă a colaborat şi cu artişti şi trupe ca Donny McCaslin, NYC Jazzharmonic, UMO Jazz Orchestra, Fabian Almazan sau Alan Hampton. În 2016, a câştigat competiţia de chitară electrică de la festivalul Montreux Jazz, iar în 2011 a fost nominalizat ca artist al anului la festivalul Pori Jazz. Oliver Hirvonen concertează la Mozaic Jazz Festival pe 13 noiembrie 2017, începând cu ora 21.
Cea de-a treia seară şi ultima a festivalului completează lineup-ul de excepţie ce îi are ca protagonişti pe Isfar Sarabski, Gilad Atzmon & The Orient House Ensemble în seara de vineri, urmaţi sâmbătă de mult îndrăgiţii Steve Coleman şi The Five Elements şi mai tinerii Mn’Jam Experiment.
Mozaic Jazz Festival se va desfăşura în incinta Redal Expo, cel mai mare spaţiu privat de expoziţii şi evenimente din Sibiu. Festivalulste un eveniment care face parte din agenda culturală a Sibiului, reunind deopotrivă artişti consaraţi, de renume, precum şi trupe şi artişti noi, care vin cu elemente inedite în show-urile live pe care le oferă. La ediţiile anterioare, în cadrul Mozaic Jazz Festival au concertat nume ca Tord Gustavsen, Steve Coleman, Trilok Gurtu, David Krakauer, The Ploctones sau Jaga Jazzist. (R.N.)
