
O nouă premieră la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ
Teatrul Tineretului are un nou spectacol în repertoriu. Este vorba de premiera pe ţară “Visătorul” după Ian McEwan, un spectacol- concert semnat de Ada Milea.
Într-o lume în care suntem învăţaţi de mici că trebuie să fim mereu “numărul 1“, că trebuie să respectăm regulile rutinei zilnice, un copil îndrăzneşte să îmbogăţească această realitate cu vise năstruşnice, cu personaje fabuloase şi întâmplări neaşteptate. În aventurile sale fantastice, zecile de păpuşi ale surorii sale mai mici iau în stăpânire spaţiul casei, iar motanul bătrân al familiei are ascuns în blană un fermoar fermecat, prin care se deschide o altă lume. Un spectacol.concert, în care orice sunet poate deveni muzică, iar visele devin la fel de importante ca faptele reale.
În 20 de ani, Ada Milea a scos 14 discuri, dintre care unul în Olanda: “The Island” – după Gellu Naum, cu Alexander Bălănescu, Ada Milea şi Bălănescu Quartet (Saphrane Records, 2011); a susţinut numeroase concerte în ţară şi în străinătate: Marea Britanie, Statele Unite, Franţa, Belgia, Spania, Germania, Elveţia, Olanda, Italia, Suedia, Polonia, Ungaria, Israel, Finlanda şi Republica Moldova.
Ada Milea a compus muzică de teatru pentru peste 40 de spectacole, în teatre din capitală (Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de Comedie), dar şi din provincie (Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Teatrul Naţional din Timişoara, Teatrul German de Stat din Timişoara, Teatrul Naţional Iaşi, Teatrul Naţional “Radu Stanca” şi Teatrul Gong din Sibiu, Teatrul de Artă Deva, Teatrul “Regina Maria”, Oradea, Teatrul Naţional Cluj), colaborând cu regizori precum Alexandru Dabija, Radu Afrim, Mihai Măniuţiu, David Esrig, Theodor Cristian Popescu, Cristi Juncu, Sorin Militaru, Felix Alexa.
În afara ţării a lucrat la Athanor Akademie (Germania): “Quijote” după Miguel de Cervantes Saavedra (în limba engleză), “Apolodor” după Gellu Naum (în limba germană) şi “Mein Müder Vater” după Gellu Naum, regia David Esrig şi la Oxford Contemporary Music & I.C.R. Londra “The Island” după Gellu Naum (împreună cu Alexander Bălănescu). În 2002 a colaborat cu Cirque du Soleil (Canada).
Ada a obţinut două premii UNITER: în anul 2006 “Premiul Criticii” şi în anul 2008 “Premiul pentru muzică de teatru “.
Gellu Naum, Cervantes, Gogol sunt autori pe care ni i-a arătat într-o lumină fascinantă, “Apolodor“, “Quijote“, “Nasul“ şi “Insula” fiind doar câteva dintre spectacolele de neuitat. Poate că marele secret al Adei este ştiinţa de a închide o întreagă piesă de teatru într-un cântec.
“Visătorul” reprezintă al doilea priect al Adei Milea cu teatrul din Piatra Neamţ, după ce, în 2013 a compus versurile şi muzica pentru spectacolul “O… Ladă”, în regia lui Alexandru Dabija. (R.N.)
