CinePOLSKA

CinePOLSKA-săptămâna filmului polonez la Chişinău

Eroi care au schimbat epoci, oameni cu pasiuni mari şi oameni care reuşesc să înveselească în zilele de toamnă vor putea fi văzuţi pe ecranul cinematografului Odeon din Chişinău în perioada 31 octombrie – 5 noiembrie, în timpul festivalului de film polonez #CinePOLSKA 2017.

Festivalul #CinePOLSKA este singura ocazie din an pentru a vedea la Chişinău cele mai noi filme poloneze, premiate în ultimul timp în Polonia şi în lume.

Ediţia de anul acesta aparţine unor personaje care şi-au devansat vremurile, care au trăit cu visuri şi pasiuni mari. Oameni datorită cărora au fost făcute progrese în lumea care ne înconjoară – spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din Bucureşti, care organizează festivalul.

Astfel de personaje au fost cu siguranţă Maria Skłodowska-Curie, dublă laureată cu Premiul Nobel, sau renumitul pictor avangardist Władysław Strzemiński, fondatorul Muzeului de Artă Contemporană din Łódź, primul astfel de muzeu din Europa şi al doilea din lume, care a devenit eroul ultimului film al remarcabilului regizor polonez Andrzej Wajda “Imaginea de apoi”.

Festivalul începe marţi, 31 octombrie, cu proiecţia filmului “Imaginea de apoi”. Regizorul filmului, Andrzej Wajda, este o legendă a cinematografiei poloneze, laureat al premiilor Oscar şi Palme d’Or, precum şi al altor premii internaţionale importante. El este omul care, în toată creaţia sa, a arătat cât de importantă este libertatea în viaţa noastră – subliniază Agnieszka Skieterska. – Dând exemplu soarta extrem de tragică a pictorului Władysław Strzemiński, a cărui viaţă a fost distrusă de sistemul comunist, renumitul regizor aminteşte încă o dată despre forţa umană şi cruzimea sistemului – adaugă Skieterska.

Printre filmele prezentate mai târziu, miercuri, 1 noiembrie, se află istoria plină de emoţie a familiei Beksiński, care vorbeşte despre soarta renumitului pictor polonez Zdzisław Beksiński şi fiul acestuia Tomasz, un cunoscut jurnalist de radio. Autorul peliculei “Ultima familie” este tânărul regizor Jan P. Matuszyński. Acest film de debut a fost declarat în 2016 cel mai bun film polonez în cadrul celui mai important festival din Polonia – Festivalul de Filme Poloneze de Artă din Gdynia, unde a obţinut marele premiu, Leul de Aur.

Seara de joi, 2 noiembrie, spectatorii o vor putea petrece în compania cunoscutei regizoare poloneze Agnieszka Holland şi a filmului “Tablou de vânătoare”, regizat împreună cu fiica sa, Kasia Adamik. Anul acesta, cele două poloneze au obţinut Ursul de Argint pentru film la festivalul din Berlin, juriul apreciindu-l pentru “deschiderea de noi perspective”. Scenariul filmului, a cărui acţiune se desfăşoară în frumoşii munţi polonezi Bieszczady, a fost realizat pe baza uneia dintre cărţile cunoscutei scriitoare Olga Tokarczuk. “Tablou de vânătoare” este şi candidatul Poloniei la premiile Oscar de anul acesta.

Vineri seara, pe 3 noiembrie, pe ecranul cinematografului Odeon din Chişinău va fi prezentată una dintre cele mai populare comedii poloneze din ultimii ani, “Planeta celor singuri”, care vorbeşte despre viaţa unor tineri moderni, cărora nu le lipseşte internetul, ci doar puţină iubire. În film joacă actori polonezi foarte cunoscuţi precum Danuta Stenka şi Maciej Stuhr, iar întregul este foarte bine interpretat, este amuzant şi plin de farmec. Un film ideal pentru începutul de weekend.

Cu ocazia împlinirii anul acesta a 150 de ani de la naşterea Mariei Skłodowska-Curie, sâmbătă, 4 noiembrie,vă invităm la o coproducţie internaţională în regia lui Marie Noëlle. Rolul genialei laureate poloneze a premiului Nobel este jucat de Karolina Gruszka, o actriţă cunoscută şi foarte talentată, iar pe ecran este prezent, printre alţii, şi renumitul actor polonez Daniel Olbrychski. Filmul o prezintă pe Maria nu doar în rolul de cercetător, dar şi ca mamă, şi, mai înainte de toate, ca pe o femeie hotărâtă şi independentă. Aceste ultime două trăsături au fost nu o dată cauza problemelor sale, şi, cu toate acestea, mulţumită lor a reuşit să obţină succese uriaşe admirate de însuşi Albert Einstein, cu care se împrietenise.

În încheierea CinePOLSKA, duminică, 5 noiembrie, îi invităm pe spectatori la filmul “Arta de a face dragoste” despre medicul polonez, care prin cartea sa bestseller omonimă, publicată în 1978 şi vândută în aproape 7 milioane de exemplare, a schimbat viaţa intimă a polonezilor. Viaţa sa personală a fost însă una extrem de complicată. Povestea vieţii doctorului Wisłocka, care se petrece în Polonia după Al Doilea Război Mondial, este spusă de tânăra regizoare Maria Sadowska. Jocul actoricesc extraordinar al Magdalenei Boczarska, în rolul Wisłockăi, precum şi dialogurile scrise foarte bine garantează că spectatorii vor petrece seara de duminică într-o atmosferă plăcută, dar şi că vor ieşi din sala de cinematograf reflectând asupra propriei vieţi.

Festivalul CinePOLSKA va avea loc la Chişinău, în perioada 31 octombrie-5 noiembrie, la cinematograful Odeon (str. Mihai Eminescu nr. 55). Toate filmele vor avea subtitrare în limba română, iar intrarea va fi liberă. Organizatorii festivalului sunt Institutul Polonez din Bucureşti şi Asociaţia Cineaştilor din Polonia, în colaborare cu Studioul Moldova Film şi Centrul Cultural Odeon. Evenimentul este sprijinit financiar de Institutul Polonez de Artă Cinematografică. Autoarea afişului CinePOLSKA din acest an este Sorina Vazelina, o tânără graficiană şi realizatoare de benzi desenate din Timişoara. (R.N.)

About Author

Connect with Me: