
Opera Comică pentru Copii îi invită pe cei mici la “Noaptea Vrăjitoarelor”
Pe 27 şi 28 octombrie, Opera Comică pentru Copii (OCC), îi invită pe cei mici la „Noaptea Vrăjitoarelor”, o serie de spectacole itinerante în care copiii vor face cunoştinţă cu vrăjitoarele şi cu alte personaje negative din poveştile OCC.
Pe 28 şi 29 octombrie, în Salonul Mozart, publicul tânăr este aşteptat la “Peregrinatio”, prima dintr-o serie de trei întâlniri cu grupul de muzică medievală şi tradiţională Truverii. Opera Comică pentru Copii introduce noi spectacole în programul lunii actuale, majoritatea destinate unităţilor de învăţământ, ajungând astfel la un total de 90 de reprezentaţii doar în octombrie.
Jucată doar pe parcursul a două zile, seria spectacolelor “Noaptea Vrăjitoarelor” este prilejul unei întâlniri unice cu personajele negative din poveştile Operei Comice pentru Copii. Pe 27 şi 28 octombrie, începând cu ora 19:00 şi până la miezul nopţii, la fiecare sfert de oră, micii şi marii spectatori vor avea ocazia să facă un tur complex în spatele cortinei, de aproximativ 45 de minute fiecare, presărat cu o mulţime de surprize şi momente artistice susţinute de talentaţii artişti ai Operei Comice – solişti vocali, balerini, actori şi muzicieni.
Pe 28 şi 29 octombrie, copiii sunt invitaţi la un prim spectacol dintr-o serie de trei întâlniri muzicale pregătite de OCC împreună cu grupul medieval Truverii. “Peregrinatio” este o călătorie muzicală în timp şi în spaţiu, cu poveşti ce recreează atmosfera comedianţilor şi a trubadurilor ambulanţi de altă dată. Cântece din secolele XIII-XVIII, culese din Spania, Franţa, Italia, Suedia, Ungaria şi România, aduc în faţa micilor spectatori muzica şi poezia truverilor medievali, trecând prin arta comedianţilor Renaşterii, până la vechile tradiţii ale “paizanilor”. Următoarele premiere cu trupa Truverii vor avea loc pe 18 şi 19 noiembrie – “Omule! Pomule!” – şi pe 16 şi 17 decembrie – “Cantus Hibernus”, în Salonul Mozart.
“Ceea ce fac Truverii este o recuperare şi redescoperire a diversităţii culturale europene, adresându-se tuturor oamenilor, de la copil la bătrân, indiferent de naţionalitate sau condiţii sociale. De fiecare dată la concertele Truverilor, copiii au fost în primele rânduri şi s-au bucurat să descopere ritmuri şi poveşti ce cândva au fost adevărate, instrumente necunoscute şi dansuri care le fac imaginaţia să zburde”, spune Mihai Serghei Todor, interpret şi fondator al grupului. (R.N.)
