eurothalia_large

Începe Festivalul European de Teatru Eurothalia la Timişoara

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului European de Teatru Eurothalia, organizat de Teatrul German de Stat Timişoara (TGST), se va desfăşura anul acesta sub tematica Limite şi va avea loc în perioada 6-13 octombrie.

În programul ediţiei 2017 se regăsesc spectacole ale unora dintre cele mai apreciate companii europene de teatru şi dans, precum Gob Squad şi Markus&Markus din Germania, Les ballets C de la B şi Ultima Vez din Belgia, Motus din Italia, Señor Serrano din Spania şi Centrul Cultural Onassis din Grecia. Ediţia 2017 va cuprinde şi seria de evenimente Eurothalia Xtension, axată pe opera celebrului regizor de teatru Eugenio Barba şi a companiei Odin Teatret din Danemarca. Totodată, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze unele dintre cele mai recente şi de succes producţii ale TGST.

Festivalul Eurothalia este curatoriat şi coordonat pentru a treia oară de teatrologul Andreea Andrei, care declară următoarele cu privire la programul ediţiei 2017: „Anul acesta am ales să vorbim despre limite şi mai ales despre transgresare: fie că este vorba despre trecerea graniţelor sau despre fluiditatea de gen, despre depăşirea limitelor corpului sau despre spargerea barierelor dintre spectatori şi actori, despre întrepătrunderea realului şi virtualului sau despre transcederea comunicării verbale.”

Programul de anul acesta include şi seria de evenimente Eurothalia Xtension, organizată împreună cu Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021. (R.N.)

About Author

Connect with Me: