Visul unei nopti de vara_Foto Radu Mitrea

Teatrul Excelsior – trei noi spectacole la început de stagiune

Teatrul Excelsior deschide stagiunea cu trei noi spectacole care vor surprinde publicul prin abordări inedite ale unor texte din literatura clasică. Astfel, spectatorii vor fi întâmpinaţi cu o nouă versiune scenică a piesei “Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, semnată de regizorul Vlad Cristache. Totodată, se află în repetiţii alte două noi producţii: “Gargantua şi Pantagruel”, spectacol inspirat din romanul satiric omonim al lui François Rabelais şi regizat de Horia Suru şi “Lear”, după William Shakespeare, spectacol care va purta semnătura regizorală a Innei Sokolova-Gordon.

Tot la început de stagiune, în perioada 4 – 15 septembrie 2017, actorul italian Enrico Bonavera, elevul celebrului maestru Ferruccio Soleri, va coordona la Teatrul Excelsior un workshop de Commedia dell’Arte, dedicat actorilor profesionişti. Atelierul se va finaliza cu un spectacol care va fi realizat în primăvara viitoare la Teatrul Excelsior.

Totodată, în perioada 30 septembrie – 8 octombrie 2017, va avea loc TeenFest, festival de teatru profesionist dedicat adolescenţilor, aflat la cea de-a treia ediţie. Acesta reuneşte spectacole din România, Franţa, Italia şi Polonia, cărora li se adaugă numeroase evenimente conexe (ateliere, dezbateri, expoziţii etc.) menite să exploreze potenţialul creativ al celor aflaţi la vârsta adolescenţei, prin intermediul artei teatrale şi al artelor conexe.

La Teatrul Excelsior, stagiunea 2017 – 2018 va fi una plină de spectacole şi evenimente speciale, dedicate copiilor şi adolescenţilor. În noua stagiune, Teatrul Excelsior urmăreşte să fie cât mai aproape de publicul său prin intermediul unor proiecte şi programe care să stimuleze dialogul între cei mici şi cei mari şi să creeze un liant între mediul familial, social şi educaţional în care se dezvoltă cei din tânăra generaţie. (R.N.)

About Author

Connect with Me: