north west fest

North West Fest – jazz & blues la Baia Mare

Cea de-a II-a ediţie a festivalului internaţional de jazz & blues North West Fest, va avea loc între 8 şi 10 septembrie în Teatrul Municipal din Baia Mare. Pe lângă concertele indoor, cele trei zile şi trei nopţi de festival, vor mai găzdui concerte outdoor în Piaţa Cetăţii, jam session-uri şi workshop-uri în Logout Pub şi Podul Viilor 9.

Prezentatorul festivalului va fi Florian Lungu (muzicolog, realizator de emisiuni de jazz la TVR şi TVR Cultural, pianist, aranjor, compozitor).

North West Fest propune un line-up interesant şi variat, cu muzicieni extrem de valoroşi. Numele confirmate sunt: Marek Napiórkowski Trio din Polonia (Marek Napiórkowski, este unul dintre cei mai populari şi influenţi chitarişti din Polonia; începând cu anul 2012, cititorii revistei Jazz Forum l-au votat în mod constant ca fiind Jazz Guitarist of the Year; nominalizat de opt ori la prestigiosul premiu Music Award FRYDERYK la categoria Jazz Musician of the Year şi Jazz Album of the Year), Luiza Zan (a obţinut premiul al II-lea la Festivalul de Jazz din Montreux, Elveţia, cel mai vechi festival din Europa şi unul dintre cele mai aclamate din lume), Eyot din Serbia (participanţi ai unor festivaluri internaţionale, unde prezenţa lor a fost remarcată şi apreciată, câştigând, în 2009, concursul Umbria Jazz Balkanic Windows, iar în 2012 MIDEM OFF Showcase, Cannes, Franţa), Alessandro Rossi Quartet din Italia (Alessandro Rossi a câştigat în anul 2010 premiul publicului pentru cea mai bună trupă la Festivalul Internaţional din Ascona cu “Chicago Stompers” şi este considerat numărul 1 în domeniul său în Italia), Florin Giuglea Group (Florin Giuglea endorser oficial al Cornford Amplification, fiind acceptat într-un club elitist de chitarişti care deţin şi utilizează live unele din cele mai apreciate şi căutate amplificatoare de chitară din lume. De asemenea, este lutier şi constructor de chitare electrice). (R.N.)

north west fest

About Author

Connect with Me: