
13 trupe europene la Haywire Festival 2017
Haywire Festival este un eveniment care sparge tiparele mainstream şi care provoacă publicul să exploreze noi teritorii muzicale. Aflat la a doua ediţie, Haywire Festival continuă să aducă în vestul ţării trupe europene şi româneşti de cel mai serios calibru.
Festivalul va avea loc pe 25 şi 26 august într-o locaţie nouă, în aer liber. Fosta fermă a facultăţii de Agronomie de la KM6 de la ieşirea din Timişoara spre Arad (DN69) este un loc pe care natura l-a copleşit cu farmecul şi libertatea ei. Festivalul va oferi publicului şi posibilitatea de camping cu cortul.
Haywire este unul dintre puţinele festivaluri din ţară care deschide scena pentru cele mai noi curente muzicale din sfera rock-ului contemporan. Asfel, fanii de stoner, psychedelic rock, post metal sau sludge vor avea parte de două zile pline de acorduri tari şi vibraţii pozitive. (R.N.)