mare nostrum

Mare Nostrum II la sala Radio

Fundaţia Jazz Festivals & Events organizează un concert de excepţie, de o melodicitate aparte, devenit obligatoriu pentru publicul de jazz din România.

Mare Nostrum II Paolo Fresu, Richard Galliano, Jan Lundgren (ACT Music  9812-2 )  reprezintă un proiect muzical de succes – conceput în 2007 şi continuat în 2016 – al trompetistului sard Paolo Fresu, acordeonistului francez Richard Galliano şi pianistului suedez Jan Lundgren.

Cele douăsprezece piese ale albumului reamintesc, într-o forma combinatorie inedită, greu de catalogat în aria jazzului tradiţional, de şansoneta franceză, cântecele de dragoste italiene sau dansurile folclorice scandinave, amestec discret al unor culturi muzicale, în aparenţă diferite, ale celor 3 protagonişti. O vădită tentă de baladă, de visare muzicală şi lirism intens domină întregul album, evident cu nuanţe distincte ale fiecăruia dintre compozitori.

Vino luni 26 iunie, la Sala Radio, începând cu orele 20:30 să îi asculţi pe: Paolo Fresu – trompetă şi fligorn; Richard Galliano – acordeon, bandoneon şi acordină; Jan Lundgren – pian. (R.N.)

About Author

Connect with Me: