Semnal editorial: „Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie” de Metin Omer
Acest volum, apărut la Editura Corint, reprezintă prima istorie comună a turcilor și tătarilor din România, scrisă chiar de unul dintre ei.
În România trăiesc de aproape șapte secole două comunități pe care le confundăm adesea între ele și, uneori, cu religia musulmană. Cartea lui Metin Omer este prima sinteză accesibilă care urmărește istoria turcilor și tătarilor, separat și împreună, de la originile medievale până astăzi.
Construită pe documente din arhive românești și turcești, memorii netraduse până acum în română și dosare ale Securității, cartea vorbește despre frontiere, întâlniri, continuitate și reziliență. Un loc aparte îl ocupă povestea insulei Ada-Kaleh, dispărută de pe harta României în 1970, cu bazarul, cafenelele, grădinile sale și celebra fabrică de țigări.
Volumul clarifică diferențele dintre identitățile turcă, tătară și musulmană, urmărește istoria comunităților după integrarea Dobrogei în România și analizează una dintre cele mai puțin cunoscute perioade: comunismul, cu represiunea, supravegherea și modelarea identitară a celor două comunități.
Metin Omer este cercetător la Institutul pentru Studii la Marea Neagră al Universității „Ovidius” din Constanța și la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. Doctor în Istorie al Universității „Hacettepe” din Ankara, s-a născut la Medgidia și a cercetat ani la rând istoria comunității musulmane din România, lucrând în arhive din România și Turcia.
Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie nu este și nici nu își dorește să fie un tratat de istorie a turcilor și tătarilor din țara noastră. Nu urmărește inventarierea exhaustivă a tuturor proceselor istorice și nu își propune să închidă dezbateri firești. Scopul cărții este să ofere o narațiune amplă, inteligibilă și coerentă despre originile, transformările și experiențele acestor comunități, despre modul cum au evoluat în Dobrogea și în spațiul românesc și despre maniera în care, de-a lungul secolelor, destinele lor s-au împletit.
Privită retrospectiv, istoria turcilor și tătarilor din România se dezvăluie ca un proces complex, stratificat și profund legat de dinamica unei regiuni aflate mereu la răscrucea Marilor Puteri și a marilor mobilități. Dobrogea, spațiul lor fundamental de formare și dezvoltare, a funcționat vreme de secole ca un laborator al diversității, al tranzitului și al reinventării identitare. În această regiune, unde stepa întâlnește Dunărea, iar Marea Neagră se deschide spre Anatolia, Balcani și Crimeea, turcii și tătarii au construit, treptat și cu o remarcabilă capacitate de adaptare, o lume comună, în care diferențele nu au fost niciodată simple linii de demarcație, ci straturi ale unei conviețuiri profunde.
Povestea lor nu poate fi desprinsă de povestea regiunii și a statului în care au trăit. Fiecare etapă – medievală, otomană, modernă, interbelică, comunistă sau postcomunistă – a adăugat un nou strat unei identități care nu este rigidă, ci dinamică, deschisă și capabilă de sinteză. În cele din urmă, istoria turcilor și tătarilor din România este o istorie a frontierelor, dar și o istorie a întâlnirilor, a continuităților și a rezilienței.
