Pasagerul clandestin

„Pasagerul clandestin” – premieră la Teatrul Masca

Pe 31 octombrie și 1 noiembrie 2026, de la ora 19.00, la Teatrul Masca au loc avanpremiera și premiera spectacolului „Pasagerul clandestin” de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu. Este prima montare în România a unui text redescoperit după mai bine de opt decenii și prima premieră a Stagiunii 2026-2027 – ÎNTRE LUMI. Fără manual de utilizare.

Europa, 1938. Un refugiat evreu, fără acte și fără o țară dispusă să îl primească, ajunge la bordul unei nave comerciale daneze. Prezența lui îi obligă pe cei de la bord să decidă cât sunt dispuși să riște pentru un necunoscut. Dacă îl ascund, încalcă legea. Dacă îl predau, îl trimit înapoi în mâinile celor de care a fugit. O călătorie obișnuită devine o confruntare între nevoia de siguranță și responsabilitatea pentru viața altcuiva.

Maria Lazar (1895-1948), scriitoare, dramaturgă și traducătoare austriacă de origine evreiască, cunoștea ea însăși experiența exilului. Plecată din Austria în 1933, a scris „Pasagerul clandestin” în 1938-1939, în timpul refugiului său în Danemarca. Piesa a rămas în manuscris, păstrată de familia autoarei, timp de peste opt decenii. Recuperată recent, a fost publicată abia în 2024, iar premiera mondială a avut loc în mai 2025, la Düsseldorfer Schauspielhaus. La Masca, textul este montat în premieră în România.

Noua stagiune a Teatrului Masca cercetează felul în care schimbările lumii pun la încercare convingerile și relațiile dintre oameni. „Pasagerul clandestin” surprinde un asemenea moment. Viața obișnuită continuă: se muncește, se fac planuri de familie și se pregătește o sărbătoare. În aceeași încăpere, un om riscă să piardă orice posibilitate de viitor. Prezența lui tulbură o ordine în care fiecare își cunoaște locul. Dintr-odată, valorile în care personajele cred trebuie să se traducă în fapte, iar asta presupune un risc pe care niciunul nu pare pregătit să și-l asume.

Pentru publicul de astăzi, întrebările propuse de text se regăsesc în discuțiile despre refugiați, granițe și siguranță. Un om care cere adăpost poate deveni, înainte de a fi ascultat, o amenințare. În numele protejării unei comunități, excluderea poate ajunge să pară o soluție rezonabilă, iar refuzul de a interveni, o dovadă de prudență. Spectacolul urmărește felul în care această logică intră în relațiile dintre oameni și face ca suferința unuia să cântărească mai puțin decât liniștea celorlalți. Publicul de astăzi cunoaște războiul și crimele care au urmat anului 1938. Dar cunoașterea trecutului nu îl scutește de dificultatea alegerilor din prezent.

 

Rămâne întrebarea dacă Răul poate fi recunoscut la timp, atunci când se sprijină pe frici familiare și pe gesturi pe care o comunitate a început să le accepte.

„Mă gândesc la spectacol ca la un thriller moral. Suspansul nu stă în descoperirea vinovatului, fiindcă aproape nimeni nu pare vinovat și tocmai aceasta este oroarea. Fiecare om are un motiv, o familie de protejat, o lege de respectat, o limită până la care poate merge. Împreună, toate aceste motive închid cercul în jurul celui rămas fără loc”, spune regizoarea Catinca Drăgănescu.

Echipa de creație: Regie: Catinca Drăgănescu. Traducere: Ana Cucu. Scenografie și costume: Andrei Dinu. Asistentă scenografie: Ruxandra Preda. Sound design și compoziție muzicală: Horia Constantinescu. Lighting design: Andrei Ignat. Distribuția: Ama Beschieru, Sorin Dinculescu, Anamaria Pîslaru, Vladimir Purdel, Dragoș Stoica și Adelin Tudorache.

Următoarele reprezentații programate sunt pe 21 noiembrie, 18 și 19 decembrie 2026, de fiecare dată de la ora 19.00.

About Author

Connect with Me: