
Classic. Jazz. Voyage. Paul Staicu, un pianist format la București și Paris aduce pe aceeași scenă Bach, Mozart, jazz și teme româneşti
Seria Turnee de poveste, inițiată de Pro Contemporania, se îmbogăţeşte în această toamnă cu un nou turneu național susținut de pianistul Paul Staicu: Classic. Jazz. Voyage. Stabilit în Franţa la 21 de ani şi cu studii la Conservatorul din Paris, Paul Staicu revine în România cu un turneu extraordinar, care refuză graniţele dintre genuri, aducând în același recital lucrări de Mozart, Chopin și Debussy alături de James P. Johnson, Leonard Bernstein, Bix Beiderbecke şi nu numai.
„Aceste lumi muzicale nu se contrazic, de fapt, vorbesc aceeași limbă”, spune pianistul Paul Staicu.
Programat începând cu 2 octombrie, proiectul va ajunge în mai multe orașe din țară (Bistrița, Deva, București, Iași, Slobozia, Constanța, Focşani) și are în centru un recital solo construit pe întâlnirea dintre muzica clasică, jazz și repertoriul modern. La Ateneul Român din Bucureşti concertul este programat pe 5 octombrie.
În centrul proiectului Classic. Jazz. Voyage se află ideea unui limbaj comun între muzica clasică și jazz. Paul Staicu vorbește despre această apropiere ca despre o formă de „esperanto muzical”, construită din elementele pe care cele două lumi le au în comun: rigoare, libertate, improvizație și expresie personală.
Am crescut cu muzica clasică și am descoperit jazz-ul ca pe un spațiu al libertății. În timp, am înțeles că între ele există mai multe puncte comune decât diferențe. În acest proiect, încerc să le pun în dialog firesc, fără granițe rigide și fără ideea că un stil trebuie să îl excludă pe celălalt, spune pianistul Paul Staicu.
Paul Staicu parcurge anii de şcoală în stilul sobru al studiilor clasice din epoca regimului Ceauşescu, descoperind jazz-ul în mod “clandestin”. La vîrsta de 21 de ani, elev strălucit şi deja premiat la diverse concursuri muzicale, se expatriază în Franţa unde este admis la Conservatorul din Paris: este un nou început şi o nouă provocare.
Paul Staicu îşi ilustrează povestea cu piese din multiple domenii muzicale, semnate de compozitori sau muzicieni extrem de diferiţi – Chopin, Elton John, Prokofiev, Clare Fischer, Mozart, Liszt, J. P. Johnson, Beethoven, Bix Beiderbecke, Debussy, Bernstein, Rachmaninov, C. Corea, Bach, Jule Styne – prezentate cu diverse aranjamente personale. Paul Staicu este descendentul unei dinastii de muzicieni recunoscuţi pe plan internaţional.
Încă de la 5 ani ia lecţii de pian, abordând iniţial muzica clasică şi apoi jazz-ul. După ce termină Universitatea de Muzică din Bucureşti, absolvă Conservatorul din Paris cu Premiul 1 de Compoziţie în 1994 şi Diploma Superioară de Jazz în 1996.
Prezintă creații proprii la Maison de Radio France, le Grand Palais, Conservatorul din Paris, dar și la Radio București sau Festivalul din Aix-en-Provence. Realizează turnee și concerte în toată Franța, Europa și restul lumii, frecventează multe master-class-uri cu Michel Portal, Martial Solal, Wynton Marsalis, Joe Lovano, André Ceccarelli, Daniel Humair, Didier Lockwood, Dave Liebman, Steve Coleman, etc.
Classic. Jazz. Voyage este un turneu Pro Contemporania din seria Turnee de poveste.
