
Lumea fără soare – Peștera Movile, 40 de ani de la descoperire
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” marchează 40 de ani de la descoperirea Peșterii Movile printr-o expoziție dedicată unuia dintre cele mai neobișnuite ecosisteme subterane cunoscute.
Mediul subteran adăpostește o diversitate extraordinară, de la formațiuni spectaculoase și galerii șerpuitoare, până la săli vaste și o faună unică, adaptată unor condiții extreme. Nu este de mirare că oamenii de știință îl consideră o adevărată „capsulă a timpului”.
Descoperită accidental în 1986, în apropiere de Mangalia, Peștera Movile avea să dezvăluie primul ecosistem terestru chemoautotrof cunoscut de pe planetă: o lume subterană care funcționează independent de lumina solară. Aici, la o adâncime de aproximativ 20 de metri, viața nu depinde de soare, ci de energie chimică. La baza întregii rețele trofice se află microorganisme remarcabile, care transformă hidrogenul sulfurat și metanul din pământ în materia organică ce hrănește întregul ecosistem.
În acest întuneric, organismele au renunțat la structurile costisitoare energetic devenite inutile, pierzându-și complet ochii și pigmentația, și au dezvoltat adaptări specifice vieții subterane: un metabolism lent, un corp alungit, care le permite să se strecoare prin pasaje înguste, și organe senzoriale foarte dezvoltate, care le ajută să se orienteze și să vâneze în lipsa luminii. Peștera adăpostește o faună de nevertebrate cu un grad remarcabil de endemism: multe dintre speciile care trăiesc aici nu au fost identificate nicăieri altundeva pe Pământ, iar unele sunt atât de puțin cunoscute încât nu au încă un nume popular.
La 40 de ani de la descoperirea Peșterii Movile, această lume continuă să fie explorată, cercetată și documentată. Pentru a marca acest moment aniversar, aducem în prim-plan imagini care surprind Peștera Movile de la primele incursiuni în subteran și până în prezent, construind, împreună, povestea descoperirii și explorării unei lumi subterane care a rămas ascunsă, timp de milioane de ani, de lumina și influența directă a suprafeței.
Expoziția poate fi vizitată în circuitul permanent al muzeului până pe 25 octombrie 2026.
