Ecouri în patrimoniul contemporan

Expoziția „Ecouri în patrimoniul contemporan: BCR și Pinacoteca București”, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București vă invită joi, 10 septembrie 2026, ora 17:00, la vernisajul expoziției „Ecouri în patrimoniul contemporan: BCR și Pinacoteca București”, un proiect expozițional dedicat rolului colecțiilor publice în păstrarea memoriei culturale și unui moment de referință în istoria Pinacotecii București.

Expoziția marchează integrarea în patrimoniul Muzeului Municipiului București a unei contribuții excepționale realizate în anul 2025 de Banca Comercială Română – un ansamblu de 70 de lucrări de pictură, sculptură și artă decorativă semnate de artiști reprezentativi ai secolului al XX-lea și ai artei contemporane românești. Este prima contribuție instituțională de o asemenea amploare destinată Pinacotecii București și un exemplu relevant al modului în care colaborarea dintre mediul public și cel privat poate contribui la dezvoltarea patrimoniului cultural.

Reunind lucrări semnate de Milița Petrașcu, Gheorghe Anghel, Marius Bunescu, Ion Mândrescu, Florin Ciubotaru, Petru Lucaci, Alexandru Ghilduș, Teodor Vescu și alți artiști importanți, expoziția propune un dialog între noul fond patrimonial și colecțiile istorice ale Pinacotecii București, evidențiind continuitatea creației artistice românești și responsabilitatea comună de a transmite patrimoniul generațiilor viitoare.

Accesul la vernisaj este gratuit, exclusiv pentru vizitarea expoziției în cadrul evenimentului de deschidere.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 septembrie – 8 noiembrie 2026, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București (Bd. I.C. Brătianu nr. 2, sector 3).

Program de vizitare: miercuri – duminică: 10:00–18:00, ultima intrare: 17:30.

Ecouri în patrimoniul contemporan

About Author

Connect with Me: