
Orfan deschide Festivalul Cinemascop
Filmul regizorului Nemes László, laureat al premiilor Oscar, Golden Globe și BAFTA pentru Fiul lui Saul și cunoscut și pentru Apusul (Napszállta), Orfan/Árva, va deschide Festivalul Cinemascop de la Eforie, pe litoralul Mării Negre.
Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București este partener al Festivalului Cinemascop încă de la prima ediție. Festivalul ajuns la a noua ediție, se desfășoară în acest an în perioada 14–20 august 2026. Pe parcursul unei săptămâni, publicul este așteptat, pe timpul zilei, la sporturi pe plajă, ateliere creative pentru copii, concursuri și expoziții, iar seara cu proiecții de film, spectacole de dans și seri de silent disco.
În acest an, filmul de deschidere al festivalului va fi Orfan/Árva, în regia lui Nemes László.
Filmul Orfan a fost inspirat de povestea familiei lui Nemes László, care, pe lângă regie semnează și scenariul filmului. Filmul a fost propunerea Ungariei în 2026 pentru premiul Oscar la categoria filme străine.
Filmul a avut premiera mondială în 2025 la Festivalul Internațional de la Veneția, unde a fost selectat în secțiunea de concurs a festivalului, iar ulterior a participat la numeroase festivaluri internaționale cum ar fi Hamptons International Film Festival și Chicago International Film Festival din Statele Unite, Toronto International Film Festival din Canada, Busan International Film Festival din Coreea de Sud, Zürich International Film Festival din Elveția sau British Film Institute International Film Festival din Londra.
La cea de-a 45-a ediție a Magyar Filmszemle din Budapesta filmul a obținut cinci premii: cel mai bun scenariu, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună scenografie, cel mai bun sunet și premiul juriului ecumenic. Directorul de imagine al filmului, Erdély Mátyás a fost distins cu premiul ASC SPOTLIGHT AWARD, acordat de asociația directorilor de imagine din America pentru munca de cameraman extraordinar din filmul.
Orfan / Árva
2025, dramă, coproducție Ungaria- Franța-Germania-Marea Britanie, 132 min.
Regia: Nemes László
Scenariul: Nemes László, Clara Royer
Imagine: Erdély Mátyás
Editor: Politzer Péter
Sunet: Zányi Tamás
Costume: Flesch Andrea
Scenografia: Ágh Márton
Producător: Kemény Ildikó, Szále Ferenc
Distribuția: Waskovics Andrea, Grégory Gadebois, Fátyol Hermina, Barabás Bojtorján
- La Budapesta, după revolta împotriva regimului comunist, lumea unui tânăr băiat evreu, Andor – crescut de mama sa cu povești idealizate despre tatăl său decedat – este dată peste cap când apare un bărbat brutal, care pretinde că este adevăratul său tată.
Declarația regizorului: „Orfan/Árva” este cronica procesului prin care un copil ajunge să-și accepte propria istorie familială și propria identitate, ambele reflectând tulburările secolului al XX-lea din inima Europei. Aceste povești ne-au modelat prezentul și continuă să ne bântuie, punând chiar sub semnul întrebării viitorul nostru ca civilizație. Povestea propriei mele familii a servit drept fundal pentru „Orfan/Árva”, acoperind ravagiile Holocaustului și tirania regimului comunist. Am dorit să creez un limbaj cinematografic care să permită spectatorului să retrăiască experiența traumatică a unui copil – prins între percepția unui băiat zdrobit de o lume amenințătoare și un triunghi familial pe care nu reușește să-l înțeleagă. În cele din urmă, filmul explorează o întrebare legată de întunericul interior: va accepta Andor, tânărul erou al filmului „Orphan/Árva”, esența sa?