
Ceilalți – în turneu național
Spectacolul, care a avut premiera în 21 iunie 2025, la Teatrul Masca din București (coproducător și partener în proiect), a fost selectat în competiția Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent 2025.
Robert Bălan a câștigat Premiul pentru cea mai bună regie, iar Laurențiu Bănescu a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor, ex aequo.
După reprezentațiile din 2025, în București, Cluj-Napoca, Timișoara și prezența la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, Ceilalți pleacă în turneu național, în cadrul proiectului „Singuri acasă”, produs de Asociația Art No More și co-finanțat de AFCN.
Spectacolul va fi prezentat în teatre din Târgu Mureș (18 mai), Târgu Lăpuș (21 mai), Satu Mare (23 mai), Sibiu (10 iunie), Câmpulung Muscel (15 iunie), Sfântu Gheorghe (20 septembrie) și Focșani (TBD).
În zilele de 12 și 13 iunie, spectacolul poate fi văzut și la București, la Teatrul Masca.
În 2024, există un om în România care trăiește singur în tot satul. Restul locuitorilor au plecat sau au decedat, dar el are, în continuare, grijă de casa lui și de casele celorlalți. În România, trăiesc oameni care par că nu au luat contact cu modul de viață din secolul XXI.
Texte de Matei Florian. Cu: Adi Anghel, Cristina Toma, Corina Ciontu, Laurențiu Bănescu, Rolando Matsangos. Scenografia: Maria Nicola. Fotografii: Mircea Struțeanu. Video: Petre Fall. Regie și dramatizare: Robert Bălan. Fotografie afiș: Mircea Struteanu.
