Trooper 01

Trooper în deschiderea Deep Purple

Trooper cântă în deschiderea mega-showului Deep Purple de la Bucureşti, de pe 13 mai. Vor fi urmaţi de canadienii de la Monster Truck. Accesul în incinta Romexpo va fi permis de la ora 17.00.

În cei peste 20 de ani de activitate, Trooper a lansat opt albume de studio, un box set, o carte si un DVD, a cântat pentru mai mult de 600.000 de oameni, în peste 700 de concerte, a colaborat cu Blaze Bayley şi a urcat pe scenă alături de adevărate legende ale muzicii, precum Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Prodigy.

Poster Deep Purple 2017

Ultimii cinci ani au fost o perioadă aglomerată pentru Alin Dincă (voce), Aurelian Dincă (chitară, clape, voce), Ionuţ Rădulescu (bass, voce), Laurenţiu Popa (chitară), Cristian Oftez (chitara), Ionuţ Covalciuc (tobe şi percuţie). În 2011 au lansat albumul de studio “Voodoo”. A fost pentru prima oara când o trupa românească a lansat un album într-un format neconvenţional – pe un stick ce avea ataşată o păpuşă voodoo. Imediat dupa turneul de promovare al albumului “Voodoo”, Trooper au intrat din nou în studio, şi în 2013 au lansat albumul “Atmosfera”, pentru care au organizat cel mai grandios concert de lansare din cariera lor. Turneul de promovare a fost unul lung şi s-a întins pe durata a doi ani. Au organizat două gale “Stelele Rockului Românesc”, la care au participat cele mai importante nume din scena rock. În 2016, la trei ani de la precedentul material, au lansat discul “În ziua a opta”.

Deep Purple va da startul turneului „ Long Goodbye Tour” pe 13 mai la Bucureşti. Pe 12 august, trupa i se va alătura lui Alice Cooper în turneul din Statele Unite, care va porni din Las Vegas şi se va încheia dupa o lună în Cincinnati. (R.N.)

 Trooper 01

About Author

Connect with Me: