
Recitalul „Eternul dor – muzica inimii românești”, la Palatul Suțu
Muzeul Municipiului București și Muzeul Național „George Enescu” vă invită la recitalul „Eternul dor – muzica inimii românești”, care va avea loc joi, 27 noiembrie 2025, la ora 19.00, la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2).
În preajma Zilei Naționale, recitalul „Eternul dor – muzica inimii românești” își propune să aducă prin muzică un omagiu României și valorilor sale autentice. Într-un loc încărcat de istorie și rafinament – Palatul Suțu, bijuterie arhitecturală a Bucureștiului – vă invităm să trăiți o seară de excepție.
Evenimentul „Eternul dor – muzica inimii românești”, organizat de Asociația Culturală SONUS ANIMAE în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Muzeul Național „George Enescu”, propune o incursiune sonoră în sufletul artistic al României.
Protagoniștii serii: Virineia Pîrnău – soprană, Ionuț Diaconu – pian. Invitată specială: Irina Nanushi – vioară.
Trei artiști de excepție, uniți prin pasiunea pentru autentic și prin dorința de a reda frumusețea muzicii românești în toată profunzimea ei.
Publicul va fi purtat prin sonorități ce îmbină lirismul, melancolia și energia specifică spațiului românesc și est-european, prin lucrări semnate de: George Enescu, Béla Bartók, Tiberiu Brediceanu, Mansi Barberis, Sabin Drăgoi și Mihail Jora. Fiecare piesă este o punte între tradiție și modernitate, între trecutul care ne definește și emoția prezentului.
„Eternul dor” este mai mult decât un concert – este o celebrare a moștenirii culturale românești, un gest de recunoștință adus marelui Enescu și o pledoarie pentru continuitatea valorilor muzicale autentice.
„Prin această seară specială, dorim să susținem tinerii artiști români și să contribuim la promovarea patrimoniului muzical național, într-un cadru care respiră eleganță și emoție”, declară organizatorii.
Nu ratați această seară unică de muzică, sensibilitate și tradiție – o adevărată călătorie în inima artei românești!
