
În lumină, filmul de deschidere de la Berlinale 2025, vine în cinematografe din 22 august
Semnat de cunoscutul regizor de origine germană Tom Tykwer, În lumină – filmul care a deschis cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, vine în premieră în cinematografe din 22 august, distribuit de CAY Films.
Filmul ne face cunoștință cu Tim Engels și soția sa, Milena, care locuiesc într-un apartament din Berlin cu gemenii Frieda și Jon și cu Don, fiul Milenei. Cei cinci duc o viață echilibrată în care fiecare reușește să găsească spațiu pentru propriile obiceiuri. Totul se schimbă când în casă apare Farrah, angajată să le facă menajul. Întoarsă de curând din Siria, aceasta le pune lumea la încercare. Planul ei bine pus la cale reușește să le schimbe viețile în feluri neașteptate și îi provoacă să privească oamenii din altă perspectivă.
Tom Tykwer este regizor de film, producător, scenarist și compozitor, cunoscut publicului din întreaga lume pentru filme precum : Run Lola Run (1998), Heaven (2002), Perfume: The Story of a Murderer (2006), The International (2009) sau A Hologram for the King (2016). A colaborat cu surorile Lana și Lilly Wachowski co-regizând filmul Cloud Atlas (2012) și pentru serialul Netflix, Sense8 (2015–2018) și a lucrat la coloana sonoră pentru filmul The Matrix Resurrections (2021) al Lanei Wachowski. Tykwer este, de asemenea, co-scenaristul filmului Paris, Je T’aime (2006) și co-creatorul serialului de televiziune german Babylon Berlin (2017), aclamat pe plan internațional.
„M-a interest mereu să mă provoc pe mine prin filmele la care lucrez și, odată cu asta, să ajung la public și să-i complic puțin timpul petrecut la cinema. Nu-l vreau un simplu consumator ci, mai de grabă, un partener în călătoria asta cinematografică pe care i-o propun”, spunea la un moment dat regizorul.
Filmul îi are în distribuție pe Lars Eidinger (Personal Shopper, À propos de Joan, Clouds of Sils Maria, Persian Lessons), Nicolette Krebitz (My Zoe, The Tunnel), Toby Onwumere (The Matrix Resurrections, Sense8, A Good Person) și Tala al Deen, iar scenariul este semnat tot de Tom Tykwer.
În lumină are premiera în cinematografele din România pe 22 august și este distribuit de CAY Films.
