Luiza Borac: „Publicul există şi “respiră” împreună cu artistul indiferent de loc şi timp!”
Acum 10 ani era recompensată cu “Oscar-ul CD-urilor”, talentul şi profesionalismul au adus-o în situaţia de a-l înlocui pe celebrul Sviatoslav Richter într-un concert, rămâne o etern îndrăgostită de opera lui George Enescu. Despre noul album, planurile lui 2017 şi publicul român am stat de vorbă cu celebra pianistă Luiza Borac, aflată într-o scurtă vizită la sediul CREDIDAM.
- În 2007 vi se decerna Premiul BBC supranumit “Oscar-ul CD-urilor” în Marea Britanie pentru cea mai bună înregistrare instrumentală CD a anului. Ce a însemnat această distincţie pentru dumneavoastră şi cum a influenţat această recunoaştere cariera dumneavoastră ulterioară?
- Este una dintre distincţiile cele mai dragi mie, deoarece aceasta s-a acordat unei înregistrări cu integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu. Enescu este nu numai cel mai important compozitor român, dar şi unul dintre cei mai mari în toată istoria muzicii universale. La ora când se acorda acest premiu, Enescu era aproape necunoscut, de aceea a fost deosebit de important ca lumea muzicală internaţională să fie atenţionată de existenţa acestui titan. Între timp Enescu a ajuns prezent în programele concertelor, însă nu este încă atât de cunoscut după cum ar merita.
- Povestiţi-ne un pic despre împrejurările în care aţi ajuns să îl înlocuţii pe Sviatoslav Richter. Se întâmpla la începutul anilor ’90, nu?
- Da, aşa este. Mă aflam la festivalul muzical Schleswig-Holstein din Germania, unde am fost selectată să cânt în concertul laureaţilor. A doua zi dimineaţa, în castelul din oraşul vecin, Kiel, Richter a anunţat că nu poate cânta, iar organizatorii au cerut festivalului un pianist care să poată veni în aceeaşi seară să îl înlocuiască. Dat fiind succesul din seara precedentă la concertul laureaţilor, am fost întrebată dacă pot pleca imediat la Kiel. O mare onoare desigur, dar şi emoţii la fel de mari. A fost o seară deosebită deoarece admiram arta lui Sviatoslav Richter încă de copil. Îi cunoşteam toate înregistrările, fiecare sunet şi fiecare lucrare. Un pianist fenomenal.
- Creaţia enesciană ocupă un loc primordial în preocupările şi activitatea dumneavoastră (performanţa dumneavoastră în domeniu a primit şi recunoaşteri pe măsură). De unde această pasiune pentru George Enescu?
- Noi, interpreţii români, avem privilegiul să fi crescut şi să fi fost educaţi muzical de prezenţa spirituală a lui Enescu în spaţiul românesc. Am avut şansa să îl percepem şi să îi cunoaştem creaţia încă din timpul studiilor. Cu trecerea anilor, am înţeles din ce în ce mai mult cât de unic era geniul său, atât în compoziţie care era cea mai mare fericire şi pasiune a sa, cât şi în atâtea alte domenii. Enescu a fost un violonist desăvârşit, un pianist de excepţie, un mare dirijor şi un mare pedagog. Elevul său, Yehudi Menuhin, i-a purtat toată viaţa o recunoştinţă şi admiraţie fără margini. Spunea adesea că – din punct de vedere muzical – îi datorează totul lui Enescu.
- O întrebare care poate părea uşor frivolă, ce alt gen de muzică văi place să ascultaţi, în afară de muzica clasică?
- Îmi place în mod deosebit muzica corală, mi-a plăcut foarte mult încă din şcoală când cântam în cor. Abia aşteptam să vină ora de cor. Există o frumoasă asemănare între unduirea vocilor umane şi a celor dintr-o partitura pianistică. Dar, desigur, este şi aceasta muzică clasică. Am în jurul meu mulţi colegi şi prieteni din lumea jazz-ului, şi admir mult şi acest gen. Spre deosebire de interpreţii muzicii clasice care se preocupă tot timpul şi în cel mai mic detaliu de partitura lăsată de compozitor, muzicienii jazz-ului explorează libertatea improvizaţiei, este cumva opusul a ceea ce facem noi, de aceea este foarte interesant. În final, şi ei şi noi tindem către aceeaşi comunicare şi libertate totală a expresiei, fie în coordonatele clasice, fie ale jazz-ului.
- Ce ne puteţi spune despre cel mai recent album al dumnevoastră intitulat “Inspirations & Dreams” dedicat lui George Enescu şi lansat luna aceasta?
- Albumul ‘Inspiraţii şi Visuri” continuă firul pasiunii personale pentru muzica şi personalitatea unuia dintre cei mai geniali muzicieni ai lumii, George Enescu. Într-un interviu acordat la Radio France spre sfârşitul vieţii, Enescu spunea că toată viaţa sa o percepe ca pe un vis, ca o evadare în compoziţie. În anii studiilor sale la Paris, Enescu a fost o sursă de inspiraţie pentru marii compozitori francezi Claude Debussy şi Maurice Ravel, acesta din urmă i-a cerut sfatul lui Enescu în realizarea uneia dintre cele mai importante lucrări ale sale (Sonata pentru vioară şi pian) şi i-a încredinţat prima audiţie a acestei piese.
Noul meu album combină lucrări de Enescu celebre, precum mult îndrăgita Rapsodie Română Nr. 1, şi mai puţin cunoscute, în premieră discografică (Melodii lăutăreşti după Sarasate, Fuga la 4 voci, 2 Valsuri) cu lucrări de referinţă din creaţia compozitorilor prieteni cu Enescu, precum Ravel cu monumentala sa Suită Gaspard de la nuit (Visele nopţii), Debussy cu integrala celor 12 studii, precum şi 5 Bagatele de Marcel Mihalovici, un compozitor româno-francez, care a fost foarte încurajat de Enescu să îşi continue studiile la Paris. Tot la Paris, Marcel Mihalovici şi soţia sa, celebra pianistă Monique Haas, expertă în Debussy şi Ravel, au devenit prieteni foarte apropiaţi ai Maestrului. Enescu i-a încredinţat pianistei Monique Haas mai multe premiere ale lucrărilor sale.
Tot pe acest album, un dublu CD, (plin până la limita extrema a minutajului 
am inclus o înregistrare a Concertului pentru pian şi orchestră de Robert Schumann – un compozitor de mare inpiraţie pentru Enescu, care a făcut parte din repertoriul său de concertist şi dirijor – în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio sub bagheta lui Horia Andreescu.
În finalul albumului, piesa Ahnung (Intuiţie) de Robert Schumann, o lucrare recent descoperită în arhivele unei biblioteci germane, lucrare pe care am avut onoarea de a o cânta în primă audiţie mondială.
- Aveţi o bogată experienţă concertistică. În opinia dumneavoastră, există “marele public” sau există “publicuri”? De exemplu, cum aţi simţit publicul prezent pe 23 martie anul acesta în Sala Cerchez a Palatului Cotroceni la recitalul dumneavoastră dedicat Centenarului Dinu Lipatti?
- Publicul există şi “respiră” împreună cu artistul indiferent de loc şi timp. În seara de 23 martie am simţit publicul foarte aproape, de la primul până la ultimul sunet. Concertul a fost un omagiu adus marelui pianist Dinu Lipatti, care s-a stins la numai 33 ani, şi de la a cărui naştere s-au împlinit 100 ani. Participarea emoţionanta şi emoţională a publicului la această seară a fost încă o dovadă a faptului că geniile trăiesc şi după moarte, în conştiinţa şi admiraţia celor care rămân. Am adus împreună acest omagiu de suflet lui Dinu Lipatti, de aceea rămâne o seară de neuitat pentru mine.
- Ce proiecte aveţi pentru acest an? Când vă mai putem vedea şi asculta la Bucureşti sau în ţară?
- După concertele din martie în Elveţia şi România, turneul omagial ‘Dinu Lipatti 100′ continuă cu concerte în Germania, următoarele la Soest şi Aachen. În România ma reîntorc peste cateva săptămani, pe 20 şi 21 aprilie la Ateneul Român, unde voi cânta Concertul Nr. 2 de Brahms alături de Filarmonica George Enescu condusă de Valentin Doni. Apoi în 21 şi 23 septembrie, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, voi cânta alături de Filarmonica George Enescu şi sub bagheta dirijorului Rumon Gamba, Concertul pentru pian şi orchestră de Valentin Gheorghiu, o lucrare excepţională, cu care am câştigat multe concursuri în timpul studenţiei … Dar, despre asta, în episodul viitor!
Deocamdată, abia astept să mă reîntâlnesc cu publicul român, pe care îl invit cu căldură la serile romantice din 20 şi 21 aprilie, cu Brahms sub cupola Ateneului!
- O ultimă întrebare, cum v-aţi simţi la noi, la CREDIDAM?
- La CREDIDAM am fost întâmpinată cu atenţie şi respect, ceea ce bucură pe orice artist. M-au impresionat birourile pline cu oameni care lucrează pentru cauza artiştilor şi le doresc din tot sufletul ca eforturile lor să continue să sprijine eforturile noastre, al celor care slujim artele interpretative.
(Interviu realizat de Răzvana Niţă)
