La Timișoara se deschide expoziția de fotografie de război FRONT

La Timișoara se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik, la HEI – House of European Institutes

La HEI – House of European Institutes, în perioada 8 august – 15 septembrie se desfășoară FRONT, expoziție de fotografie de război curatoriată de Scena9 și produsă de Rezidența9.

Publicul timișorean este așteptat joi, 8 august, de la ora 19:00, la vernisajul din Timișoara la Bastion 1, ocazie de a fi în prezența curatoarei Ioana Cîrlig și a Ioanei Pelehatăi, editor coordonator Scena9.

La mai mult de doi ani de la începerea războiului din Ucraina, expoziția de fotografie de război FRONT îi aduce împreună pe Larisa Kalik (Ucraina) și Vadim Ghirda (România) și cuprinde fotografii din inima unor războaie izbucnite în ultimele trei decenii. Expoziția este curatoriată de Ioana Cîrlig, fotografă și editoare foto a publicației Scena9, și are o completare jurnalistică pe scena9.ro/front, secțiune în care puteți explora pe larg munca celor doi fotojurnaliști.

Expoziția propune publicului o serie de evenimente care vor explora etica fotografiei de război, povești și reprezentări ale violenței în imagini, conectând publicul local cu comunitatea ucrainenilor care s-au stabilit în Timișoara.

„Fotografia de război e un act nebun de rezistență. Emană teroare, nedreptate, chin și distrugere, și, undeva timid, o fărâmă de speranță. Că n-are cum să se mai ajungă masacru, că atacurile împotriva civililor trebuie oprite și criminalii de război trași la răspundere. «Un soi de speranță că vreodată un număr suficient de mare de oameni de pe Pământ vor înțelege că nu e necesar să ne omorâm.» Asta speră Vadim Ghirda, fotograful român care a documentat multe dintre războaiele lumii din ultimii 34 de ani”, scrie Ioana Cîrlig, curatoarea expoziției, în textul care deschide FRONT.

Avertisment: Imaginile din expoziție înfățișează explicit brutalitatea războiului și pot avea un impact emoțional puternic asupra privitorilor. Expoziția nu este recomandată tinerilor sub 18 ani.

Vadim Ghirda avea 19 ani în 1990, când a fost angajat ca fotojurnalist pentru agenția Associated Press (AP), după ce a fotografiat mineriadele din București. Atunci a văzut pentru prima oară un om murind lângă el. În același an, a luat trenul spre războiul din Transnistria. De atunci, a mers în inima conflictelor din multe țări, din Iugoslavia, în Israel și Palestina, din Irak, în Ucraina. A câștigat multe premii pentru munca lui, printre care World Press Photo în 2017, Prix Bayeux-Calvados pentru corespondenți de război în 2022, iar în 2023 Pictures of the Year International și Pulitzer pentru fotografie de știri, cu echipa de la AP.

Larisa Kalik s-a născut în Transnistria în 1998. La 21 de ani a scris o carte despre viața tinerilor în armata transnistreană și problemele sociale din regiunea separatistă, pentru care a fost acuzată de extremism de autoritățile de la Tiraspol. Nu se mai poate întoarce acasă să își vadă familia. S-a mutat la Kyiv în 2020, iar de peste doi ani și jumătate documentează viața de zi cu zi în război. A publicat în Scena9 numeroase reportaje despre călătoriile ei de documentare în zonele de conflict din Ucraina, iar în 2023 a câștigat Premiul I la categoria Reportaj la Premiile Superscrieri pentru relatarea ei sensibilă și curajoasă de pe frontul din Donbas.

Într-un context în care avem acces la imagini ale violenței la un click distanță, este necesar să înțelegem care este responsabilitatea noastră ca martori la aceste conflicte și care este rolul fotografiei de război.

Expoziția FRONT poate fi vizitată gratuit, la HEI – House of European Institutes, strada Hector 4, Timișoara, între 8 august și 15 septembrie.

Programul este: miercuri – vineri, între 16:00 și 20:00, și sâmbătă – duminică, între 14:00 și 20:00.

 

About Author

Connect with Me: