
După cum explică Greta Șuteu, curatorul noului proiect muzeal, expoziţia „Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane” oferă oportunitatea valorificării unui segment al patrimoniului, care, în cea mai mare parte, a stat mereu în depozite și deci nu a putut fi văzut până acum. Însă, de data aceasta, s-a găsit contextul potrivit. Veți putea vedea, de pildă, contractul de lucrări încheiat între Theodor Aman și antreprenorul german Franz Scheller privitor la ridicarea casei din str. Clemenței nr. 8, în care se evidențiază detaliile foarte clare și exacte ale cerințelor artistului, precum şi invitații la balurile organizate în casa Aman, liste ale invitaților, cărți de vizită folosite ca felicitări de sărbători, programul unei serate muzicale, măști de bal mascat și alte accesorii. De asemenea, expoziţia oferă acces la corespondenţa dintre profesorul Aman şi studenţii săi, dar vă arată şi diverse dovezi de admiraţie ale studenţilor faţă de profesorul lor. O coloratură aparte este adusă de prezenţa consistentă a colecţiei de obiecte orientale, piese arheologice, decoraţii, monede şi diverse obiecte care aduc până la noi parfumul secolului al XIX-lea şi încearcă să construiască un mic univers – universul Omului Aman. Expoziţia se poate vizita până la data de 30 mai 2025
Zeci de artiști de primă valoare din Italia, Republica Moldova și România, participă la prima ediție a Salonului Internațional de Arte Vizuale „Martha Bibescu”, eveniment găzduit de Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia și organizat de Asociaţia Culturală „Pro Valores”, Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Vernisajul va avea loc duminică, 7 iulie, la ora 13.
În perioada 4 -29 iulie 2024, parterul palatului în care a locuit una din cele mai distinse personalități ale aristocrației europene a secolului al XX-lea – prințesa Martha Bibescu, se va transforma într-un spațiu al excelenței artelor vizuale contemporane.
Comisia curatorială alcătuită din: criticul de artă Luiza Barcan – câștigătoare premiului de critică în Gala Premiilor UAP (septembrie 2023), academicianul Mircia Dumitrescu și pictorul Gheorghe Dican – vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a selectat un număr de 80 de creații.
În spațiile expoziționale veți putea admira lucrări semnate de: Felix Aftene, Marius Barb, Mihaela Barbu, Genu Berlo, Andreea Bițulescu, Relu Bițulescu, Ioan Borlean, Cristian Brânzescu, Samy Briss, Adrian Budea, Diana Cîrjaliu Meliu, Margareta Catrinu, Elena Chirvasa, Melania Chituc, Irina Venera Cojocariu, Gheorghe Coman, Valentina Cristea, Nicola D’arco, Daniela Deaconu, Doru Deliu, Gheorghe Diaconu, Gheorghe Dican, Ana Lucia Domite, Marinella Dumitrescu, Mircia Dumitrescu, Marcel Duțu, Marius Frățilă, Maria Furnea, Gabriel Giodea, Cristina Grigorescu, Vasilica Grigorov, Ada Nicoleta Gugonea, Ecaterina Hila Scoruș, Oana Hrișcă, Ion Iancuț, Sorin Ilfoveanu, Carmen Ionescu, Constantinius Ionescu, Narcisa Janță, Gabor Kentelki, Petru Lucaci, Cristina Maria Lupescu, Marcel Lupșe, Alexandru Mărginean, Viorel Mărginean, Florian Mihăilescu, Gheorghe Mosorescu, Liviu Nedelcu, Nadia Negru, Ana Pașa Deaconu, Ștefan Pelmuș, Aurel Petrescu, Gheorghe Pintilie, Ion Pantilie, Vasile Pop Negreșteanu, Florin Preda Dochinoiu, Florin Alexandru Preda, Eugen Raportoru, Dimitrie Roman, Mădălina Ruican, Anca Smărăndache, Constantin Stan Neacșu, Valeriu Șușnea, Constantin Tanislav, Cristiana Emanuela Tărbuc, Sorina Țibacov, Mihai Tugearu, Cornelia Vas, Marilena Zahiu, Alexandru Zană, Tudor Zbârnea, Ion Zderciuc, Gheorghe Zărnescu.
