
Toate cele patru viori ale lui George Enescu vor răsuna pe scena Ateneului Român, în deschiderea Festivalului Internațional „Vara Magică”
Toate cele patru viori care i-au aparținut compozitorului George Enescu vor fi împreună pe scena Ateneului Român, miercuri, 3 iulie, de la ora 19:30, în concertul care deschide Festivalul Internațional „Vara Magică”, aflat la cea de-a 13-a ediție.
Concertul, susținut de Croitoru Strig Virtuosi Orchestra, este o premieră pe scena Ateneului Român, cei care își vor cumpăra bilete având ocazia rară să asculte pe o scenă, în afara Muzeului Național „George Enescu”, toate cele patru viori ale compozitorul român.
Cele patru instrumente fac parte din categoria tezaur și se află în patrimoniul Muzeul Național „George Enescu” din București.
Una dintre viori este Guarneri del Gesù, supranumită Catedrala pe care violonistul Gabriel Croitoru cântă de peste 15 ani, două viori Paul Kaul, concepute special de către lutierul francez pentru forma mâinilor compozitorului român, iar cea de-a patra vioară este o vioară italiană, cea mai veche dintre toate, dar și cea mai puțin folosită până acum.
„Toate instrumentele cu corzi, cu asemenea vechime, au nevoie ca de aer să fie întrebuințate. Calitățile lor sunt puse în valoare prin cântat. Pentru prima dată le scoatem în afara muzeului George Enescu și mă bucur nespus că le putem nu doar arăta, ci și folosi și asculta”, spune violonistul Gabriel Croitoru.
Cei patru violoniști care vor cânta la cele patru instrumente sunt Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù, Simina Croitoru, pe Paul Kaul, Iulian Băluțel, Paul Kaul și Paul Răducanu, pe cea de-a patra vioară.
Concertul susținut de Croitoru Strig Virtuosi Orchestra – miercuri, 3 iulie, la Ateneul Român, poartă numele ”Generații”.
Evenimentul de la Ateneul Român marchează deschiderea Festivalului Internațional „Vara Magică”. În fiecare seară de miercuri, de la ora 19:30, bucureștenii și turiștii care vor să se delecteze ascultând muzică bună, sunt așteptați la Ateneul Român cu 9 concerte camerale și simfonice, care fac parte din acest festival deja cu tradiție în capitală.
