
Ediția a XIII-a festivalului 25 de ore de teatru non-stop se va desfășura anul acesta la Sibiu și Timișoara
În anul 2011, în urmă cu mai bine de un deceniu, de Ziua Mondială a Teatrului, avea loc la Sibiu prima ediție a 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, un festival dedicat teatrelor independente. Acțiunea era organizată de Asociația Bis, un ONG cu profil cultural care își semnează propriile spectacole cu titulatura BIS Teatru.
Încă de la prima ediție festivalul a atras public din toată țara grație conceptului inedit. Spectacolele au loc fără încetare, timp de mai bine de 25 de ore, în mai multe spații din oraș, sub forma unui maraton teatral.
De-a lungul anilor, publicul larg a gustat acest tip de experiență, iar spațiile de joc, de cele mai multe ori neconvenționale, au fost arhipline la miezul nopții, la 5 dimineața sau în mijlocul zilei.
Festivalul a fost organizat de echipa Bis Teatru timp de 12 ani consecutivi. Doar în anul pandemic 2020, conceptul a fost modificat din rațiuni sanitare.
Chiar dacă festivalul e unul momentan asimilat Sibiului, conceptul său (cel de teatru nonstop) își are originile în anul 2002, când în Timișoara, sub auspiciile Teatrului Thespis, o mână de oameni din zona de expresie a teatrului studențesc s-au întâlnit în sala care actualmente poartă numele fondatorului acestui teatru (îndrăgitul și regretatul Lelu Bihoi) prezentându-și spectacolele într-un maraton teatral al expresiei libere și al bucuriei de a fi împreună.
Anul acesta, ediția cu numărul 13 va avea loc la Sibiu (în 23-24 septembrie) și la Timișoara (în 30 septembrie–1 octombrie), ca parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Vor participa artiști din: București, Cluj, Petroșani, Oradea, Timișoara, Sibiu.
Companii cu renume în peisajul teatral autohton, precum Reactor (Cluj), Auăleu (Timișoara), Bis Teatru (Sibiu), Teatrul de Artă și Centrul Replika (București) vor împărți scenele festivalului cu cei mai tineri actori: adolescenții de la Fabrica de Teatru din Sibiu și cei de la Asociația Ferentari (Proiect PlayHood).
Vor fi prezente în program comedii de succes precum Extraconjugal, multipremiata producție a Teatrului de Artă București, comedii cu tentă socială precum Grand Hostel Timișoara a trupei Auăleu (proaspăt premiată la Galele UNITER), alături de alte spectacole bine angrenate în problematicile contemporane, precum Visul trupei Reactor (laureat al Premiilor Radio România Cultural) sau Vinovat,-ă, o coproducție Replika București – Beznă Theatre Londra.
Nu va lipsi din program trupa Thespis, care va juca în memoria lui Diogene Bihoi, în toiul nopții teatrale, chiar în studioul care îi poartă acestuia numele.
Tot de-a lungul nopții, localul Cuib D’Arte va găzdui spectacole de improvizație și performance-uri muzicale, spre deliciul unui public cât mai larg și divers.
BIS Teatru va fi parte din programul festivalului atât cu succesul acestei stagiuni, Anaz și Dragonul, cât și cu spectacolele sale fetiș: Născut în ’90 și Născut în 2000. Filmul Născut în România, care întregește trilogia Bis, va fi difuzat online în dimineața maratonului teatral.
La Sibiu evenimentele vor avea loc la: Teatrul Gong, Grădina Bis, Atrium Café, Centrul Cultural Ioan Besoiu etc.
Ediția de la Timișoara, de un calibru și de o consistență mai mare decât cea din Sibiu, va cuceri spații precum: Sala Teatrului German de Stat, Sala Studio a Teatrului Maghiar, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, CUIB d’Arte, Sala de Concerte a Liceului Ion Vidu, Studio Lelu Bihoi, Scârț Loc Lejer etc.
Multe dintre evenimente vor fi cu intrare liberă pentru publicul tânăr (elevi și studenți).
Tot atunci, în utima zi a lunii august, va fi făcut public programul acestei duble ediții a festivalului.
25 de ore de teatru non-stop, ediția de Timișoara, va avea loc în 30 septembrie – 1 octombrie. Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Theatre Artistic Excellence, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
25 de ore de teatru non-stop, ediția de Sibiu. va avea loc în 23 – 24 septembrie. Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
