La despărţirea de Valentin Gheorghiu
Valentin Gheorghiu a fost şi va rămâne un genial pianist dar şi un un simbol, un model, o personalitate atipică. Este ceva extrem de rar ca un artist să aibă simultan anvergura unui zeu şi nobleţea unui slujitor, căci să domneşti servind este apanajul marilor oameni, al veritabilelor caractere.
Remarcat încă de la debut de George Enescu, Valentin Gheorghiu a muncit cu tenacitate şi pasiune pentru a ajunge la supleţea şi precizia stilistică pe care i le cunoaştem. Fiecare concert al său era un amestec de forţă, echilibru, şi în acelaşi timp vulnerabilitate, fragilitate. Sub atingerea mâinilor sale de vrăjitor, muzica însăşi îmbrăca mantia melancoliei şi a efemerului, transportându-ne pe toţi în afara limitelor şi limitărilor rigide impuse de raţional sau material.
Valentin Gheorghiu a fost un mesager, un mijlocitor, un purtător de lumină. În vremuri tulburi, marcate de impostură şi inadecvare, Domnia Sa a fost şi va rămâne un reper, o călăuză, un liman, un paradis la care ne putem întoarce, aşa cum ne întoarcem la copilărie.
Ne despărţim azi vremelnic de o culme a autenticităţii, discreţiei şi armoniei universale. Ne rămân înregistrările, experienţele unice, amintirile, gustul dulce-amar al melancoliei.
Dumnezeu să-l odihnească şi să nu ne lase să îl uităm!
