
„Rebecca”: O nouă premieră la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
„Rebecca”, una dintre cele mai de succes producții semnate de echipa Sylvester Levay (muzica) – Michael Kunze (libretul), laureați ai premiului Grammy și creatori ai celebrelor producții „Mozart!”, „Elisabeth” și „Marie Antoinette”, va avea premiera la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” în regia lui Attila Béres.
Spectacolul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a facut-o pe autoarea engleză una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii. Ca și alte lucrări ale autoarei, precum „Jamaica Inn” sau „Birds”, și „Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de catre regizorul caștigător al Premiului Oscar, Afred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producții ale acestuia.
Musicalul a fost prezentat în premieră la Viena, la Raimund Theater, pe 28 septembrie 2006, regia Francesca Zambello, și a devenit în scurt timp un succes internațional, jucându-se cu casa închisă pentru mai bine de trei ani consecutiv. În anii care au urmat, musicalul a fost montat cu același succes în Japonia, Finlanda, Ungaria, Suedia, Germania, Elveția, Rusia, Serbia și Cehia. Pe 4 septembrie 2023 este programată premiera la Charing Cross Theatre din Londra în regia lui Alejandro Bonatto.
Musicalul adus pentru prima oară în Romania de către Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” în stagiunea 2010-2011, se va juca în premiera în sala noua a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”,din Blvd. Octavian Goga Nr.1, alăturându-se titlurilor celebre din repertoriul actual, dintre care amintim: My Fair Lady, Voievodul Țiganilor, Secretul lui Marco Polo, Kiss me, Kate!, Victoria și-al ei Husar sau Țara Surâsului.
În prezent, Attila Béres este directorul general al Teatrului Național din Miskolc, Ungaria, începând cu anul 2014. Între 2004 și 2010 a fost regizor principal al Teatrului Național de Operetă și Musical din Budapesta, unde a montat spectacole precum „Baroneasa Lili” de Jenó Huszka, „Dansul nupțial” de Ferenc Fegya Jávori, „Viața pariziană” de J.Offenbach sau „Văduva veselă”de Franz Lehár. Printre premiile sale se numără premiul pentru „Cel mai bun spectacol” la Festivalul Național de Teatru din Ungaria, în 2003 pentru musicalul „Undeva in Europa”, o nominalizare pentru „Cel mai bun spectacol” în cadrul Festivalului Național de Teatru din Rusia Golden Masc, în 2008, pentru „Baroneasa Lili” de Jenó Huszka, și premiul pentru cel mai bun spectacol musical al Asociației Criticilor din Ungaria, pentru musicalul The Producers, de Mel Brooks.
A colaborat cu teatre din Ungaria, Rusia, Slovacia, Serbia, Germania, Italia, Croația, Austria, Statele Unite ale Americii. În anul 2007 la Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” a montat piesa „Văduva Veselă” de Franz Lehar.
Următoarele reprezentaţii sunt programate pe 1 şi 2 iulie.
