MIRESELE-720x540-1

Expoziția Miresele soarelui, în Sala Bolţilor, ARCUB – Hanul Gabroveni

Păşeşte alături de sânziene în expoziţia „Miresele soarelui” de la ARCUB: Între 19 şi 25 iunie, cămăşi tradiţionale de peste 100 de ani, podoabe vechi, proiecţii în mişcare şi instalaţii florale

Expoziţia „Miresele soarelui” de la ARCUB – Hanul Gabroveni reconstruieşte aura de mister şi magie a Nopţii de Sânziene, una dintre cele mai frumoase sărbători populare româneşti, prin intermediul unor piese preţioase de port popular curatoriate de Iulia Gorneanu împreună cu Ana Maria Crişan şi puse în valoare de instalaţii multimedia şi florale. Expoziţia ce invită vizitatorul să păşească alături de sânziene, pe un drum animat de frânturi din viaţa şi universul acestor creaturi fantastice, „Miresele soarelui” poate fi vizitată în perioada 19-25 iunie 2023, în Sala Bolţilor, spaţiul expoziţional de la demisolul centrului cultural ARCUB, din strada Lipscani 84-90. În seara zilei de 21 iunie, vizitatorii expoziţiei sunt invitaţi să celebreze sărbătoarea solstiţiului de vară cu un concert Corina Sîrghi & 7TH SENSE, ce va avea loc de la ora 19.00, în pasajul Hanului Gabroveni, sediul ARCUB.

Un proiect expoziţional inedit, produs de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, „Miresele soarelui” este compus din mai multe puncte cheie vizuale, ce redau universul sărbătorii populare a Sânzienelor: instalaţia florală Cununa mare a soarelui de la intrare, reconstituirea poetică şi simbolică a casei tradiţionale din prima sală de expoziţie, jocul ielelor redat de elementele de port tradiţional din al doilea spaţiu şi sala de proiecţii unde imagini de arhivă apar şi dispar ca nişte năluciri.

Sala a doua este sala principală a expozitiei, care reunește elemente de port tradiţional, cămăși și accesorii, expuse într-un gest de îmbrăţişare și horă simbolică. Sunt expuse cămăși de femeie, de sărbătoare și de zi,  cu o vechime considerabila (început de sec XX), în albul lor pur, reflectând imaginea de altădată a ielelor ieșite la joc în pădure. Câteva costume în întreg, montate pe manechine, vin să suțină prezența corporală, ca martori ai vechilor mirese din diverse zone ale tării, o ipostază a mireselor gătite, pregătite, care poartă costumul ritualic, în contrast cu portul simplu, pur al mireselor soarelui. O atenție deosebită se pune în expoziție pe rolul împodobirii, atât prin elementele efemere florale, cât și prin podoabele vechi, care aveau un rol magic și de fertilitate.

Sala de proiecții este spațiul unde imaginile devin năluciri, extrase din documentația de arhivă, prezentând imagini din trecutul satului românesc, elemente de port și ținute de sărbătoare. Proiecțiile sunt structurate ca filme de scurt metraj, încorporând extrase din folclorul local, care apar și dispar pe pereții hanului.

Piese textile expuse fac parte din colecțiile etnografice private Iulia Gorneanu şi Ana Maria Crișan.

MIRESELE-720x540-1

About Author

Connect with Me: