Dimineţi cu coruri celebre din opere

Dimineţi cu coruri celebre din opere pe scena Ateneului Român

Corul Filarmonicii „George Enescu” va evolua din nou sub conducerea dirijorului său, Iosif Ion Prunner, în cadrul proiectului Muzica pe înțelesul tuturor duminică, 26 februarie, ora 11.00, în sala de concerte a Ateneului Român.

Vor fi interpretate pagini din opere celebre de Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Richard Wagner și Giacomo Puccini, iar introducerea în fiecare poveste și în atmosfera momentelor prezentate va fi asigurată de  comentariul muzicologului Mihai Cojocaru. La pian: Andrei Licareț.

În stagiunea 2022 – 2023 a fost inaugurat proiectul Muzica pe înțelesul tuturor, în care artiștii Filarmonicii „George Enescu” se prezintă publicului prin recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

Comentarii de specialitate transmit, într-un limbaj accesibil și atrăgător, informații despre compozitori și piesele incluse în programe, iar instrumentiștii și cântăreții filarmoniști oferă interpretări de referință. Recitalurile și concertele se desfășoară fără pauză, cu o durată de aproximativ 75 de minute.

Dimineţi cu coruri celebre din opere

About Author

Connect with Me: