
Dragobetele la Muzeul Satului
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 24 – 26 februarie 2023 să sărbătorim împreună venirea primăverii și unul dintre cele mai tandre momente ale începutului de primavară: Dragobetele, sau, aşa cum este consemnat în calendarul tradiţional popular, Ziua Îndrăgostiţilor.
A devenit o tradiţie să sărbătorim Ziua Îndrăgostiților la muzeu împreună cu artişti și meşteri populari, care vor prezenta în cadrul unui târg tradiţiile legate de începutul primăverii.
Cei mici pot participa la ateliere în care, sub îndrumarea unor instructori, vor realiza decorațiuni de sezon și mărțișoare.
