Vizual_Film+_22

15 proiecte din 5 țări, selectate în ediția a VII-a a programului FILM+

FILM+, programul alternativ de susținere a producțiilor cinematografice independente cu buget redus, anunță rezultatele selecției celei de-a șaptea ediții.

Din cele aproximativ 200 de proiecte înscrise anul acesta de cineaști din România, Bulgaria, Moldova, Serbia și Ucraina în cadrul celor trei laboratoare ale programului (Dezvoltare, Producție și Work in Progress), au fost selectate 15 proiecte: 2 lungmetraje documentare, 10 scurtmetraje ficțiune, un scurtmetraj animație și 2 lungmetraje ficțiune.

„Ediția a șaptea vine cu două premiere. Prima este deschiderea programului pentru cineaștii din Ucraina, care au nevoie de tot sprijinul posibil în această perioadă. De asemenea, anul acesta am primit cele mai multe înscrieri de la lansarea programului – aproapre 200. Deși ne-a fost foarte dificil să selectăm doar 15 proiecte, suntem bucuroși să vedem că tinerii cineaști abordează subiecte interesante și provocatoare, în moduri care prevăd un viitor efervescent al industriei în regiune”, a declarat Ana Drăghici, coordonatoarea programului FILM+.

Reprezentanții proiectelor ediției a șaptea se vor întâlni în această toamnă la București pentru a participa la o rezidență de lucru intensiv. În cadrul acesteia vor fi organizate masterclass-uri cu cineaști consacrați, workshop-uri, întâlniri one-to-one și de grup. Prima etapă a programului FILM+ va fi finalizată cu stabilirea calendarului de lucru adaptat necesităților fiecărui proiect în parte și va fi urmată de sesiuni de lucru individuale on-line și off-line, desfășurate pe tot parcursul ediției. În prima jumătate a anul viitor, participanții se vor reuni pentru o nouă serie de ateliere și masterclass-uri cu invitați din industrie.

Proiectele selectate pentru cea de-a șaptea ediție FILM+ sunt:

Laborator Dezvoltare:

I’m Not a Bad Man, de Nadya Todorov – Bulgaria, lungmetraj documentar

Posibilități infinite în proporții variabile, de Miruna Minculescu – România, lungmetraj ficțiune

- Granny, de Victoria Zadorska – Ucraina,  lungmetraj ficțiune

Aniversarea, scris de Elena Vlădăreanu și regizat de Alma Buhagiar – România, scurtmetraj ficțiune

Eroica, de Roman Khimei, produs de Iryna Kovalchuk – Ucraina,  scurtmetraj ficțiune

Porumbița, de Eva Todică – România, scurtmetraj animație

Laborator Producție:

Mama, de Dima Stoianov – Republica Moldova, scurtmetraj ficțiune

Newbie, de Ruzica Anja Tadic, produs de Kristina Kljajic – Serbia, scurtmetraj ficțiune

Bloom, de Tamara Brocic – Serbia, scurtmetraj ficțiune

Copiii sunt aduși de berze. Tații sunt aduși de cai, de Anastasia Ștefan -România, scurtmetraj ficțiune

HZV, adequately yours, de Dmytro Tiazhlov, produs de Ella Shtyka – Ucraina, lungmetraj documentar

Laborator Work in Progress:

Antrenamentul de Noapte, de Alexandru Bogdan – România, scurtmetraj ficțiune

Vor veni ploi blânde, de Lucia Chicos – România, scurtmetraj ficțiune

I hate you Jocasta, de Diana Petrova, produs de Noura Al Kadri – Bulgaria, scurtmetraj ficțiune

Cats, de Danilo Stanimirovic – Serbia, scurtmetraj ficțiune

Conceput ca un laborator de lucru, sprijin și promovare dedicat proiectelor de film independente, FILM+ se desfășoară anual, cu scopul susținerii profesionale a cineaștilor aflați la început de drum. Programul are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget ale artiștilor proaspăt absolvenți sau autodidacți din România, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova și – de anul acesta – și din Ucraina, care beneficiază de experiența profesioniștilor consacrați din cinematografia românească și internațională. FILM+ a susținut în ultimii șapte ani dezvoltarea a 100 de proiecte de film.

FILM+ a fost inițiat în 2016 de către o echipă de cineaști formată din directoarea de imagine Ana Drăghici, regizorul Paul Negoescu și Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, fiind primul program din Europa Centrală și de Est ce reunește resurse și expertiză în cadrul unei platformei de colaborare regională.

Vizual_Film+_22

About Author

Connect with Me: