
Proiectul câștigător al celei de-a XI-a ediții a Concursului Tineri regizori, tineri scenografi români
Teatrul Național „Marin Sorescu” anunță câștigătorul celei de-a XI-a ediții a concursului de tineri regizori și scenografi români, pe anul 2022. Dintre proiectele depuse la sfârșitul anului trecut, regizorul Bobi Pricop și secretarul literar al teatrului, scriitorul Nicolae Coande, au decis că anul acesta Cristina Giurgea este cea care va monta un spectacol după romanul Ioanei Bradea, „Băgău”.
Considerat un roman-cult, versatil și inteligent scris, cartea Ioanei Bradea a apărut în anul 2004 la Editura EST, editură internațională condusă de Samuel Tastet, cunoscut în special pentru editarea romanelor lui Henry Miller. Romanul, reeditat în 2020 la Ed. Humanitas, dă glas unei voci ascunse, a feminității necenzurate, vocea interioară a tuturor femeilor părăsite, confuze și abandonate, aruncate în marasmul lumii post-comuniste. Un roman al destrămării și al tranziției către o lume în care diferența de gen este o teorie fină marcată de brutalitate și de confruntarea cu „demonii” societății capitaliste, dar, cu expresia unui critic literar, și cu „galeria inepuizabilă a bărbaților prinși în fantezii agresive și toxice”. Scenografia aparține Ioanei Ungureanu.
Cristina Giurgea a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L Caragiale”, București (2016). Cel mai recent spectacol semnat, Eden, de Eugene O’Brien, este rezultatul colaborării dintre Ambasada Irlandei (care a acordat o bursă unui masterand pentru a monta un text irlandez), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi TNB (prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”).
Ioana Ungureanu a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L Caragiale”, București (2016), Arta Scenografului. Între altele, a propus, alături de Andreea Moisescu, scenografia spectacolului Rinocerii (E. Ionesco), regia Ionuț Anghel, spectacol premiat pentru cea mai bună regie în Gala Absolvenților UNATC 2014.
Spectacolul va avea premiera în luna decembrie.
