Vara magica

Festivalul Internațional Vară Magică

Între 16 iulie – 31 august 2022, vă invităm la Ateneul Român pentru a trăi împreună emoția și bucuria muzicii de calitate. Am pregătit 9 seri magice de muzică clasică, câte un concert în fiecare săptămână.

Festivalul Internațional „Vară Magică” este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei și una dintre puținele manifestări de acest gen care aduce în prim-plan capitala României. De la debutul său, proiectul a adunat peste o sută de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 80.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio și telespectatori care au urmărit transmisiunile în direct și înregistrările acestor clipe de înaltă ținută artistică.

De-a lungul anilor, Festivalul a adus pe scena Ateneului Român mari artiști ai lumii, precum Valentin Gheorghiu, Elisabeth Leonskaja, Mihaela Martin, Elena Bashkirova, Frans Helmerson, Emmanuel Sejourne, ori Peter Saldo. Printre orchestrele renumite care au concertat în cadrul acestui proiect se numară Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, Orchestra Română de Tineret, precum și cele naționale ale Franței, Germaniei, Austriei, Spaniei, Portugaliei sau Olandei.

Ediţia din acest an înseamn: 5 concerte extraordinare susţinute de orchestre naţionale şi internaţionale, 10 solişti instrumentişti, 9 solişti vocali, 1 artist vizual.

Vara magica

About Author

Connect with Me: