
Instalația performativă Ziua Hektomeron, de Ziua Mondială a Teatrului, la Naționalul craiovean
Ziua Mondială a Teatrului, eveniment ce a ajuns anul acesta la cea de a 60-a ediție, este sărbătorită de către Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova prin difuzarea înregistrării evenimentului Ziua Hektomeron, o instalație performativă fără precedent la care și-au adus aportul 100 de regizori din 100 de țări. Evenimentul va avea loc duminică, 27 martie 2022, de la ora 12:00, online, pe website-ul www.hektomeron.com.
Inspirat din Decameronul lui Giovanni Boccaccio, proiectul Hektomeron a început în plină pandemie, la jumătatea lunii ianuarie a anului 2021. Timp de 100 de zile, pe website-ul www.hektomeron.com a fost difuzat în regim de live streaming din Sala Studio a teatrului câte un episod al acestui proiect, fiecare episod reprezentând practic una dintre poveștile din Decameron. Astăzi, când teatrele s-au deschis și restricțiile au fost anulate, se închide cercul izolării pandemice prin readucerea în atenția spectatorilor de teatru din întreaga lume acest proiect născut în vremuri de criză, când izolarea, teama și moartea erau parte din universul nostru instabil.
Alături de cei 31 de actori ai Naționalului craiovean au lucrat 100 de regizori din tot atâtea țări, fiecare tratând într-o manieră unică universul lui Boccaccio, într-un maraton artistic ce a reprezentat o radiografie a lumii contemporane, un manifest și un credo artistic – lumea este suma identităților și acțiunilor noastre. Ziua Hektomeron s-a încheiat cu performance-ul lui Marius Manole, singurul actor invitat din afara trupei, care a prezentat povestea 10 din ziua 10 a Decameronului, în regia lui Radu Afrim.
Hektomeron a fost un proiect născut din dorința de a ieși dintre zidurile ridicate de virusul care a condamnat la recluziune forțată întreaga lume, iar episoadele ce l-au compus au fost văzute de publicul din întreaga lume, statisticile arătând faptul că au avut loc vizionări ale proiectului din peste 160 de țări.
În 21 iunie 2021 au fost prezentate publicului TOATE aceste episoade, într-un maraton teatral unic în lume. Spectatorii au urmărit direct din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului toate cele 100 de episoade ale Hektomeronului. Însă, mai mult decât atât, cei care au fost în sală nu au văzut doar un spectacol de teatru, ci un „spectacol al spectacolului”, deoarece pe scenă s-au aflat, la vedere, toate componentele artistice și tehnice care au făcut posibilă difuzarea celor 100 de performance-uri în întreaga lume, de la camere de luat vederi, mixer de sunet, consolă de lumini până la elemente de recuzită, staff tehnic, echipa de producție. Evenimentul, care a durat 25 de ore si 30 de minute s-a numit Ziua Hektomeron și a fost difuzat și în regim de live streaming, în toată lumea.
Acum, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, se închide cercul pandemic difuzând din nou, online, gratuit, pe website-ul www.hektomeron.com acest eveniment UNIC în lume: Ziua Hektomeron.
Hektomeron este un proiect teatral aflat sub Înaltul patronaj ITI – Institutul Internațional de Teatru.