
Seară de film documentar la Naţionalul timişorean
Pentru că avem cu toții nevoie să ne reamintim valoarea solidarității, joi, 10 martie 2022, începând cu ora 19, la Sala 2, Teatrul Național din Timișoara marchează prin proiecția filmului documentar #newTogether – gânduri despre un nou Împreună doi ani din ziua în care teatrele din România s-au închis pentru public. Acest moment a dat semnalul că începe ceva care ne va schimba istoria și viața.
Ce este acum, știm; dar ce vom face după? În timpul perioadei de carantină (lockdown) instituite după declararea pandemiei de COVID-19 în Europa, Forumul Cultural Austriac București a invitat 60 de artiști din Austria şi România să reflecteze la propriul lor viitor artistic, precum și la modul în care arta lor și comunitățile noastre se pot transforma în timpul şi după finalul crizei sanitare. Intervenţiile video pe care le-au trimis au fost postate pe paginile FCA București şi Radio România Cultural de pe rețelele de socializare. Foarte repede, au atras atenția a zeci de mii de oameni din ambele țări.
Având în vedere acest succes, echipa FCA București a decis să încredințeze binecunoscutei şi apreciatei regizoare românce de teatru şi de film, Carmen Lidia Vidu, producția unui documentar de amploare, plecând de la materialele video ale artiștilor participanţi.
Documentarul #newTogether este un adevărat dicţionar al ideilor şi stărilor din perioada pandemiei şi, totodată, un proiect inedit în peisajul cinematografic local. El a fost iniţiat şi produs, cu titlu de pionierat, de un institut cultural (străin), actor al diplomaţiei culturale, şi nu de o companie de producţie de film.
„#newTogether este un proiect necesar. E o formă de dialog în izolare, e o mărturie de la Momentul Zero. Fragilitatea noastră, vulnerabilitatea, frica au devenit o limbă universală pe care am vorbit-o cu toții în 2020, pe timp de pandemie de Covid-19. Oamenii s-au izolat, timpul s-a oprit în loc și a început un nou împreună ”, spune regizoarea Carmen Lidia Vidu.
„Este o evidență că întreg sectorul cultural – în Austria, în România, în Europa, pe tot mapamondul – a fost unul dintre domeniile cele mai profund afectate de pandemie. Artiștii austrieci și români importanți pe care i-am invitat în proiectul #newTogether, ne-au împărtăşit experiențele lor personale din timpul crizei, dar au discutat şi despre eventualele oportunități pe care le văd în acest context, despre impactul schimbărilor pe care pandemia le-a provocat în domeniul lor artistic. Au vorbit, totodată, despre limitele giganticului experiment cultural la care am asistat în mediul online, având în vedere că „viața reală înseamnă, de fapt, a-l întâlni pe celălalt”, după cum spunea filozoful austriac, Martin Buber”, declară Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac din Bucureşti.
