Cei mai frumoși ani din viața lui Anton

Lectură din „Cei mai frumoși ani din viața lui Anton“ de Norris von Schirach, în cadrul Nopții literaturii europene

Noua ediție a Nopții literaturii europene va avea loc sâmbătă, 11 septembrie începând cu ora 18.30 în mai multe locații de-a lungul Căii Victoriei. Sunt prezentate fragmente din traducerile unor autori europeni importanți dintr-un total de șapte țări.

Evenimentul este organizat de rețeaua Institutelor Culturale Naționale Europene, EUNIC București.

Lecturile și prezentările vor avea loc concomitent, la fiecare jumătate de oră între orele 18.30 și 21.30.

Actorul Bogdan Albulescu va citi din traducerea românească a romanului de Norris Schirach în prezența autorului.

Norris von Schirach s-a născut în 1963 la München. A studiat științele sociale și economia la Universitatea din Konstanz, perioadă în care a lucrat la Lloyd’s la Londra și la New York. După terminarea studiilor a lucrat în domeniul comerțului cu materii prime, mai întâi zece ani în Rusia, apoi în Kazahstan și Australia. Cei mai frumoși ani din viața lui Anton (Blasse Helden / Eroi palizi) este primul său roman, apărut la Knaus Verlag în 2018 sub pseudonimul Arthur Isarin. Versiunea spaniolă, Los mejores años: una cronica rusa, a fost publicată în 2019. Cel de-al doilea roman al său, Der Schneeleopard (Leopardul alb), va apărea la Penguin Random House în 2022. În prezent, Norris von Schirach trăiește și scrie la București.

După zece ani petrecuți în Rusia, Norris von Schirach documentează în primul său roman, primit cu entuziasm de critică și de publicul cititor german, traumele și excesele anilor ’90 din această țară.

Rusia după eșecul lui Gorbaciov. Pe de-o parte, un teritoriu imens, cu bogății incomensurabile, o cultură măreață. Pe de altă parte, într-o degringoladă economică și morală fără precedent, inimaginabilă chiar și pentru cei mai dezabuzați expați. Unul dintre aceștia este Anton, aparent perfect integrat în configurația unei lumi ce se reinventează cu dezinvoltură și fără scrupule. La un moment dat însă, Anton nu mai poate ține pasul cu ea.

About Author

Connect with Me: