
România sălbatică se lansează în cinematografele din întreaga țară pe 17 septembrie
România Sălbatică, cel mai spectaculos documentar dedicat naturii din țara noastră și cel mai urmărit film la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a cucerit și Premiul Publicului, se va lansa în cinematografele din întreaga țară pe 17 septembrie, distribuit de Transilvania Film.
Cu 3 zile înainte de lansarea în cinema, pe 14 septembrie, va avea loc o proiecție specială în avanpremieră, în rețeaua Cinema City, unde va putea fi văzut, de la ora 19:30, concomitent în 20 de orașe din țară: Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta Turnu Severin, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara. La finalul proiecției-eveniment din 14 septembrie va fi difuzat, în exclusivitate, un video special de making-of, prin intermediul căruia publicul prezent va putea intra în culisele producției celui mai mare documentar despre natura și fauna din țara noastră.
Premiera de Gală a filmului, în prezența întregii echipe, va avea loc pe 15 septembrie, în București, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” (str. Arhitect Dimitrie Hârjeu, nr. 61), de la ora 19:30. Proiecția documentarului va fi însoțită și de un recital al Bucharest Film Orchestra, prima și singura orchestră dedicată muzicii de film din țară, dirijată de maestrul Tiberiu Soare.
Povestea celui mai amplu, complex și original proiect de film documentar despre România este narată de cunoscutul actor Adrian Titieni, iar coloana sonoră e semnată de compozitorul Alexei Țurcan, fiind îndelung aclamată de publicul care a avut șansa de a vedea pelicula în proiecțiile speciale din luna august, din cadrul mai multor festivaluri din țară. Piesa centrală a filmului România Sălbatică este completată de vocea Mădălinei Pavăl, o artistă desăvârșită, care a adus folclorul din Bucovina pe ritmuri moderne în muzica mainstream.
Printre evenimentele speciale în cadrul cărora documentarul România sălbatică va mai putea fi vizionat se numără și a 4-a ediție TIFF Oradea, unde filmul va fi proiectat în aer liber, pe 18 septembrie, la Palatul Baroc.
Din 17 septembrie România sălbatică va ajunge în peste 60 de cinematografe din întreaga țară, distribuit de Transilvania Film. În plus, o serie de proiecții speciale, dedicate elevilor, vor fi pregătite în mai multe orașe. Detalii despre acestea vor fi anunțate în curând.