Alexandra Ușurelu

Alexandra Ușurelu LIVE la Teatrul de Vară Mihai Eminescu

Alexandra Ușurelu își cântă live noul album ”Fata care chiar există” pe 3 iunie 2021, în primul mare concert din acest an cu publicul său alături în mod fizic, la Teatrul de Vară ”Mihai Eminescu” din București.

”Muzica este o necesitate pentru spirit, iar cei care o creează și cei care o caută vor găsi mereu căi de a se întâlni, în orice împrejurări. Mă simt fantastic gândindu-mă că mă voi întâlni pentru prima oară în acest an față în față cu publicul meu și că vom împărtăși live bucuria lansării celui mai recent album. Pe 3 iunie, casa mea va fi Teatrul de Vară ”Mihai Eminescu” și abia aștept să le deschid ușa ascultătorilor mei la un concert mult dorit și căutat a se desfășura. Am de spus multe povești, de cântat multe trăiri și de oferit un nou disc. Deși am lansat la început de an, printr-un concert online, albumul ”Fata care chiar există”, nu vedeam consumarea acestui eveniment important fără ei alături în mod fizic. Va fi un concert – sărbătoare!” – mărturisește Alexandra Uşurelu, artista care încântă de câţiva ani prin prezenţa ei unică publicul din România şi a devenit un artist respectat şi iubit de ascultătorii din toate generaţiile.

Aceasta va reveni pe 3 iunie în mijlocul celor care îi iubesc muzica și vocea alături de band-ul său, ce adună împreună instrumentiști excepționali ai scenei de jazz sau membri ai orchestrelor naționale de prestigiu.

Evenimentul se va organiza urmând toate prevederile legale aflate în vigoare la data desfăşurării lui.

Alexandra Ușurelu

About Author

Connect with Me: