Oua decorate

Ateliere creative de Paște la Teatrul Ion Creangă

Iepurașul de Paște vine în acest an cu un coșuleț plin de surprize pentru întreaga familie. Începând cu data de 20 aprilie, Teatrul Ion Creangă difuzează online, pe conturile sale de social media (Facebook, Youtube și Instagram), un program de activități de creație realizate cu prilejul sărbătorilor.

Timp de două săptămâni, până pe data de 3 mai, cei mici se vor bucura de ateliere cu idei pentru decorarea ouălor de Paște sau pentru realizarea unor accesorii speciale, dar și de animații inspirate de legenda iepurașului. Pentru părinți, Teatrul propune ateliere de confecționare a unor jucării handmade tematice, dar și sesiuni de joacă culinară creativă alături de copii.

Programul este derulat în cadrul TIC ONLINE, un proiect lansat de Teatrul Ion pentru a rămâne aproape de tinerii săi spectatori, oferindu-le o alternativă de conectare cu universul personajelor și poveștilor pe durata suspendării activității din sălile de spectacol.

Pornind de la tradițiile și obiceiurile de sărbătoare, atelierele de bricolaj le împărtășesc copiilor cu vârsta peste 4 ani din tainele florilor, culorilor și tehnicilor de decorare a ouălor de Paști. Aceștia vor învăța să-și confecționeze o coroniță numai bună de purtat de Florii, dar și să prepare vopseluri din ingrediente naturale pentru colorarea ouălor. Pentru decorare, ideile sunt dintre cele mai năstrușnice: de la ouă cu chip de puișor sau broscuță la prințese și îngerași, folosind mici accesorii din fetru, hârtie glasată, carioci colorate și lipici.

Tematica sărbătorilor se regăsește și în atelierele pentru adulți, părinții fiind încurajați să creeze prin tehnici simple, folosind materiale la îndemână, jucării inedite pentru copii. Astfel, vor prinde contur un coșuleț senzorial cu ouă din hârtie gumată, potrivit pentru a-i ajuta pe cei mici să învețe culorile, sau un iepuraș compus dintr-o șosetă și puțin arpacaș.

Creativitatea continuă în bucătărie. Aici, cu ajutorul „rețetelor” jucăușe, un desert sau o gustare cu fructe se transformă într-un personaj de poveste. Brioșele seamănă cu puișori sau oițe pufoase, în timp ce căpșunile se îmbracă într-un strat subțire de ciocolată, pentru a deveni o grădină cu iepurași și morcovi dulci.

Programul este completat de două animații cu tâlc, zvâc și țup realizate pentru cei mici – „Legenda Iepurașului de Paște” (voce: Alexandrina Halic, ilustrații: Mihai Verbițchi) și pentru cei foarte, foarte mici – poezia „Iepurașul de Paște” (voce: Camelia Andriță, ilustrații: Delia Ionescu).

About Author

Connect with Me: