
Maria de Buenos Aires la Teatrelli
Teatrelli va găzdui începând din această stagiune un nou spectacol de excepție marca Răzvan Mazilu: Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla și libretul lui Horacio Ferrer, cu actori de excepție, muzică live și o atmosferă care te face să te rupi cu totul de orice zgomot al timpurilor noastre.
După „Mon Cabaret Noir”, Răzvan Mazilu este deja la o a doua colaborare cu Teatrelli și avem convingerea că spectacolul „Maria de Buenos Aires” va fi nu doar o producție-eveniment, ci va oferi publicului posibilitatea unei experiențe totale în receptarea actului artistic.
Repetițiile pentru noua producție au început încă de la mijlocul lunii octombrie, aducându-l mai aproape de public pe unul dintre cei mai bine cotați actori români, Gheorghe Visu – în rolul Spiritului, alături de tinerii Ana Bianca Popescu – în rolul Mariei de Buenos Aires, și Lucian Ionescu, câștigător al premiului UNITER 2020, interpretând mai multe roluri masculine, într-o „operetă-tango” marca Răzvan Mazilu. În viziunea scenografică a lui Dragoș Buhagiar, spațiul Teatrelli va fi cu totul reinventat și recreat în spiritul și atmosfera poetică și decadentă a orașului Buenos Aires de la începutul secolului 20.
„Maria de Buenos Aires continuă, în mod firesc, interesul meu pentru tangoul argentinian – acest fenomen mondial care nu încetează să ne fascineze, să ne seducă, să ne emoționeze. Spectacolul continuă, de asemenea, și cercetările mele în zona musicalului – genul de show total, în care performanța muzicală se îmbină cu cea actoricească și coregrafică într-o formă strălucitoare. Am creat totul în condiții speciale, în aceste vremuri stranii, în care nouă – artiștilor – pare că ni s-a luat totul și poate tocmai de aceea avem nevoie, mai mult decât oricând, de povești, de iluzii, de vise puse pe muzică, gata să ne fascineze, să ne seducă, să ne emoționeze”, mărturisește Răzvan Mazilu.