art-img1-2610501-fantastic

Filarmonica “George Enescu” și Asociația „Clasic e fantastic” on line

Începând cu joi, 2 aprilie a.c., pe site-ul www.fge.org.ro si pe pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu” și Clasic e fantastic, iniţiatorii şi realizatorii acestui program continuă să pună la dispoziția publicului, concertele din colecția Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica, acum stagiunea 2012-2013.

Concertele desfășurate în Sala Mare a Ateneului Român sunt, fiecare în parte, o vie și atrăgătoare lecție de muzică. Arta sunetelor va fi deseori pusă în tandem cu teatrul, dansul, literatura…într-o succesiune de teme care nu și-a dorit decât să stârnească interesul și să satisfacă surpriza unor combinații spectaculoase. Un concert va rămâne la dispoziția publicului trei zile după care va fi schimbat cu cel care i-a urmat, ca dată, în stagiune.

Organizatorii speră ca cei care acum 10 ani erau copii ca și publicul de astăzi care, poate, se întreabă cum au fost concertele CEF în primele stagiuni, să se bucure din plin de demersul de faţă menit să aducă un plus de educație artistică într-o lume cenușie și amenințătoare.

About Author

Connect with Me: