
Conferințele Teatrului Național transmise online
Începând de luni, 23 martie 2020, Teatrul Național ”I.L.Caragiale” oferă spre vizionare on-line, pe canalul de youtube al TNB, înregistrările live ale Conferințelor Teatrului Național, desfășurate în cadrul Programului TNB – Parateatral.
Iniţiate cu aproape opt decenii în urmă de scriitorul Ion Marin Sadoveanu, Conferinţele Teatrului Naţional au reintrat în programul curent al TNB începând cu anul 2006, oferind publicului, bilunar, prelegerile unor personalitaţi marcante ale culturii române pe teme dintre cele mai diverse şi incitante.
Astfel, în sistem de streaming live, vor fi difuzate, 40 de conferințe desfășurate la Teatrul Național, în perioada 2006-2019, dintre care amintim: Andrei Pleșu: Despre inimă; Neagu Djuvara: Actor și interpret de poezie; Irinel Popescu: Transplantul de organe – o aventură a spiritului uman; Alexandru Andrieș – Autoportret; Emil Hurezeanu:Europa, între crizele de creștere și criza terminală; Prof. Dr. Vintilă Mihăilescu: Omul și tehnologia. O istorie antropologică a viitorului; Matei Vișniec: Teatru și jurnalism, influențe reciproce; Vladimir Beliș: O jumătate de veac în serviciul medicinei legale; Nora Iuga: Domnul Beligan e de vină ca am devenit poet; Pavel Șușară: Constantin Brâncuși sau despre sculptura fără istorie; Dan Dungaciu: „Furtună perfectă” în Europa. Spre un nou model de înțelegere a crizei europene; Ana Blandiana: Orologiul fără ore; Andrei Oișteanu: Evreii din România în context european: asemănări și deosebiri; Adrian Cioroianu: Nici viitorul nu mai e ce-a fost; Ioan Stanomir: România, 1989 / 2019 – O fotografie, după treizeci de ani.