
The Mono Jacks lansează un nou album la Arenele Romane
The Mono Jacks prezintă „Gloria”, primul single de pe noul album ce va avea lansarea pe 8 februarie la Arenele Romane.
Una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ de pe scena muzicală românească, The Mono Jacks, a lansat piesa ,,Gloria”, primul single de pe noul album de studio, care poartă același titlu. Evenimentul de lansare a noului album va avea loc sâmbătă, 8 februarie 2020, la Arenele Romane din București (cort încălzit). Accesul publicului se va face începând cu ora 19:00.
„Una dintre primele piese la care am lucrat este Gloria, care de altfel dă și numele albumului. Gloria este un nume de femeie și îmi imaginez că este o femeie teribil de frumoasă. Gloria poate să te înșele, însă. Gloria poate sa te facă să faci tâmpenii și cu toate astea o dorim cu toții. Gloria poate să te facă să înfăptuiești lucruri mărețe. Gloria te poate ucide. Gloria este o frământare sau căutare a unui sens. Gloria este șansa noastră de a deveni nemuritori. Și eu de ce aș vorbi despre glorie dacă nu cumva din dorința ca tu să-ți aduci aminte de numele meu?”, a declarat Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks.