
Urban GIF Show la Teatrelli
Marţi 21 şi miercuri 22 ianuarie, de la orele 19:00, Teatrelli găzduieşte spectacolul „Urban GIF Show”. Un spectacol de: Florin Fieroiu (concept), Vlaicu Golcea (muzică) Cristina Milea (scenografie), Elise Wilk (poeme urbane), Ioana Ilas Bodale și Mircea Ilas (video și grafică). Performeri: Nicoleta Lefter, Alexandra Mihaela Dancs, Paul Cimpoieru, Denis Bolborea, Simona Dabija și Vlaicu Golcea.
este un spectacol despre oraș (implicit despre București) și despre felul în care corpul se manifestă în el. Pornind de la doi termeni contemporani și două practici celebre deja, inclusiv în comportamentul social media, repere între care ne ducem viața din ce în ce mai des – jpeg și GIF –, spectacolul recontextualizează rolul corpului uman, mișcarea și esența într-o înlănțuire de combinații artistice și tehnice unice.
Publicul va redescoperi, cu alți ochi, gesturi pe care le facem ca rutină a traiului în oraș, acțiuni care își găsesc originile în cele mai simple și aparent banale activități cotidiene, recompuse și reformulate dintr-o perspectivă artistică unică.
În contextul unei necesități a valorizării artiștilor români independenți și a abordărilor contemporane pe scenele românești, URBAN GIF SHOW aduce un nou tip de experiență performativă pe scena culturală bucureșteană, integrând o practică artistică nouă – neutilizată până în prezent – inspirată din instrumentarul de lucru specific programelor de animație – secvențatorul, acesta devenind în spectacol un instrument virtual de lucru, ca un fel de auto-programare corporală.
Astfel, noua producție Teatrelli își propune să fie un adevărat laborator de cercetare artistică, rezultatul acestui demers fiind un spectacol care oferă îndeajuns de multe tipuri de expresie, astfel încât fiecare tipologie din public să poată rezona cu cel puțin un element din ceea ce vede/aude/simte.
Spectatorul nu primește un mesaj de tip narativ, concret, ci i se expun multe idei, asemeni unui puzzle sau unor ferestre specifice softurilor IT care se deschid și se suprapun, exprimate in imagini sau micro-acțiuni, asamblate într-un context non-narativ. Astfel, publicul este provocat să redescopere și să chestioneze identitatea urbană, într-un carusel vizual plin de surpriză, mișcare și poezie urbană.
Distribuția spectacolului a fost selectată în urma unui atelier-casting la care s-au înscris peste 150 de actori și dansatori.